Un profesor câmpulungean care a anunțat oficial că începe luni dimineață greva foamei în fața primăriei municipiului a renunțat deocamdată la acest demers, pentru că autoritățile locale au găsit o soluție parțială pentru problemele sale. Profesorul Ioan Popoiu, licențiat în teologie și istorie, autor al unui tratat de istorie internațională și susținător a numeroase conferințe publice pe teme istorice, a ajuns într-o situație personală delicată pentru că de un an nu-și mai găsește de lucru.
Prof. Popoiu a cerut sprijin la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și la primăria municipiului, pentru a obține măcar posibilitatea de a preda ore de religie, dar toate locurile de profesor de religie sunt ocupate, mai ales de preoți cu parohii în zonă. Nici cu predarea istoriei nu poate avea prea mare noroc specialistul câmpulungean, pentru că ore de istorie sunt puține în zonă și există deja profesori angajați pentru așa ceva.
Potrivit precizărilor primarului municipiului, Gabriel Șerban, autoritățile locale nu îl pot ajuta deocamdată cu o altă slujbă pe măsura calificării sale, pentru că pur și simplu nu există astfel de locuri de muncă disponibile local. Totuși, primarul a găsit o soluție parțială pentru dificultățile cu care se confruntă profesorul și l-a convins să renunțe deocamdată la protest.
Prof. Popoiu a declarat: „Imediat după ce am anunțat intenția de a protesta, am fost contactat de un reprezentant al primăriei și mi s-a explicat că deocamdată tot ce pot face ei ca să mă ajute este acordarea unui ajutor social de 200 de lei lunar. Sigur că este un sprijin pentru care mulțumesc, chiar dacă este mic, vine foarte târziu și nu rezolvă problema mea de fond, aceea că vreau să muncesc, nu să cer ajutorul statului. Am decis ca deocamdată să nu mai desfășor acest protest și sper că voi fi totuși sprijinit și pentru a găsi o slujbă. Sunt totuși un om cu studii și mi-aș dori ca societatea să folosească oamenii pregătiți, nu să ne umilească. Nu înțeleg de unde vine dorința asta de marginalizare a oamenilor cu școală și de promovare a celor cu pregătire minimă sau inexistentă, dar este absolut regretabil și nu sunt singurul intelectual în această situație”.






