Destul de rar se întâmplă ca amintirea aceleiași persoane să aibă parte de unanimitatea gândurilor bune. Și mai rar când avem de a face cu individualități din stirpea oamenilor politici – cum ar fi, de pildă, primarii. Există, însă, și excepții: una ar reprezenta-o Ion Manciuc, fost prim-edil al Iașilor vreme de 14 ani (1965-1979).
Un primar „comunist” care va să zică; ei bine, încă n-am auzit pe nimeni, din orice zonă a spectrului politic, să cuteze vreo bârfă, acuză, reproș la adresa fostului primar. Rara avis! Și asta într-o țară în care n-a scăpat de porcăială nimeni, de la Ștefan cel Mare la Eminescu! Manciuc deține recordul longevității în funcție într-un oraș care, slavă Domnului, a avut parte de primari de talia unui Dimitrie Gusti, Nicolae Gane, Scarlat Pastia, Vasile Pogor, Leon Negruzzi, Petru Poni, Eug. Herovanu ș.m.a.. Nimeni n-a rezistat în scaun vreme de 14 ani, chiar dacă funcția au deținut-o personalități de talia unui… academician (Ion Niculi, 1953-1956). Doar Nicu Gane ar totaliza aproape 14 ani, însă acumulați „din bucăți”, de-a lungul a cinci mandate, într-un lung răstimp (1872-1911).
La Iași au început pregătirile: în martie, la „Eternitatea” va fi comemorat Ion Manciuc. Nu se împlinește vreo cifră rotundă; pur și simplu a intrat în tradiție ca amintirea primarului să fie omagiată în ziua în care ceasornicul vieții lui Manciuc s-a poticnit pentru totdeauna: 27 martie. Nici un amestec al autorităților; este vorba despre un simplu gest cetățenesc, care trece dincolo de politic, adunând totdeauna, fără surle și tobe, mulțime de ieșeni în dealul „Eternității”. Întrebare legitimă: cum a reușit, dom’le, acest copil de trupă la Arsenalul Armatei din Roman, absolvent de Facultate muncitorească (și vorbitor de patru limbi!), nomenclaturist „cât cuprinde”, să-i seducă pe atât de pretențioșii ieșeni, lăsând în urmă numai loc de bună ziua și amintirea omului ce sfințește locul?
Mai întâi, probabil, datorită modestiei reale și netrucate: primar al Iașilor, deputat în MAN, membru al Consiliului de Stat, a rămas până la sfârșitul vieții să locuiască în același modest apartament dintr-un bloc de prefabricate. Nu și-a împins în față nici o rubedenie, n-a urmărit chivernisire prin puterea funcției, a ținut la dispoziție pentru oricine aceeași atitudine deschisă și omenoasă.
Dar, desigur, ceea ce l-a propulsat definitiv în stima concetățenilor a fost rolul hotărâtor avut în schimbarea feței orașului. Sigur că nu-i tocmai corect să atribui unei singure persoane, orice rang și responsabilitate ar fi avut cândva, întreg buchetul de merite care, totuși, înmănunchiază varii contribuții, unele menite să rămână pe veci neștiute. Percepția publică păstrează numele actorului cu rol principal. Ieșeanul de rând știe că Ion Manciuc „a făcut” Centrul Civic, cartierele Dacia și Alexandru cel Bun, „a adus” în oraș suburbiile Nicolina, Frumoasa, C.U.G., a remodelat ansamblurile din Păcurari, Tătărași, Nicolina, a extins și sistematizat magistrala Socola, Ștefan cel Mare, Independenței, a amenajat zona Gării și albia Bahluiului… Și, mai ales, a ctitorit zona industrială – tristă paragină acum, dar asta-i altă poveste. Cetățeanul urbei știa atunci, unii își amintesc și acum, că astfel de înnoiri erau posibile în anii unei relative deschideri, inclusiv constructive, dar amploarea ieșeană a modernizărilor depășea mult și îngăduința legislației (fiind vorba de demolări), și îngăduința „stăpânirii”, cumpănită în investiții.
Șansa lui Manciuc – dacă o putem numi așa – a fost… cutremurul. Până la venirea Comisiei de evaluare de la București, primarul a izbutit să dărâme, lucrând zi-noapte-zi (parcă văd și acum imensele bile de metal ce desființau îngrămădirile de maghernițe din zona gării, Tg. Cucu, Păcurari…), zonele insalubre trecându-le decesul în contul seismului. Altfel, greu de crezut că s-ar fi aprobat vreodată demolările absolut necesare reconfigurării moderne a orașului. Dacă ar fi avut încredere nu numai în destinele Iașiului, ci și în medicina ieșeană, Ion Manciuc nu și-ar fi operat chisturile hidatice la București, unde a murit cu zile în 1979. Așa a fost să fie. Zilele trecute se căuta stație de amplificare: se pare că va fi lume multă la cimitir.
