Lucrările de modernizare a iluminatului public de-a lungul principalei artere de circulație a Sucevei încep să prindă contur, odată cu finalizarea unui prim tronson, pe care au fost montați atât noii stâlpi de iluminat, cablurile și dispozitivele de funcționare aferente, cât și noile corpuri de iluminat, economice, dar care, în același timp, vor lumina mai puternic decât cele folosite în prezent.
La comandamentul care a avut loc ieri, la sediul Primăriei Suceava, reprezentanții firmei Loial au anunțat finalizarea montării corpurilor de iluminat pe un număr de 59 de stâlpi noi, montați din zona Galleria Mall înspre intersecția Areni. Aceștia au precizat că în perioada următoare vor monta alte 100 de corpuri de iluminat pe care le au deja în stoc, în vreme ce mai bine de 400 de corpuri de iluminat trebuie să sosească din Italia, în tranșe, până pe 15 octombrie.
Primarul Ion Lungu le-a cerut celor de la Loial să monteze cât mai repede becurile pe care le au în stoc și pe cele pe care le primesc și să finalizeze cât mai multe tronsoane, astfel încât noul sistem de iluminat public să poată fi pus în funcțiune integral înaintea sărbătorilor de iarnă.