Un prezentator de la BBC a fost arestat, miercuri, pentru atentat la pudoare, pentru o serie de fapte ce datează din anii ’70 și ’80, în care au fost implicate o fetiță și două adolescente, cu vârstele cuprinse între șapte ani și 16 ani, a anunțat poliția britanică, citată de AFP.
BBC a anunțat imediat suspendarea din funcție a jurnalistului în cauză, Stuart Hall, în vârstă de 82 de ani, renumit pentru comentariile sale jucăușe și erudite făcute în timpul meciurilor de fotbal transmise de BBC Radio 5.
„Din cauza naturii foarte grave a acuzațiilor, Stuart Hall nu va mai lucra pentru BBC pe durata anchetei poliției”, a precizat un purtător de cuvânt al postului britanic.
Delictele care îi sunt reproșate ar fi fost comise între 1974 și 1984, potrivit poliției.
Stuart Hall, fost prezentator al emisiunii „It’s a Knockout”, a fost arestat, miercuri, la domiciliul său din orașul Wilmslow, aflat în apropiere de Manchester, dar a fost eliberat apoi pe cauțiune.
Arestarea lui s-a produs într-un moment în care BBC trece printr-o criză profundă, generată de un dublu scandal de pedofilie și de o denunțare calomnioasă, care au provocat demisia, în noiembrie, a directorului general al postului, George Entwistle.
BBC a fost acuzat că a încercat să înăbușe scandalul de pedofilie în care era implicat un fost prezentator-vedetă, Jimmy Savile, decedat în 2011. Criza s-a amplificat atunci când grupul BBC a recunoscut că a difuzat la începutul lunii noiembrie o anchetă care se baza pe acuzații false de pedofilie formulate la adresa unui fost lider politic.
Poliția nu a precizat dacă arestarea lui Stuart Hall este asociată sau nu cu afacerea Savile.