„Strâns uniți în jurul Partidului Comunist Român, al secretarului său general”, așa suna o formulă standard de pe vremea socialismului biruitor, care până la coadă nu s-a dovedit așa biruitor pe cât ținea el să pară. „Strâns uniți în jurul președintelui” sunt și intelectualii de azi ai țării, mă refer la ăia mai cu ștaif, mai bengoși, nu la ăștia mai de calitatea a doua și a treia.
Nu-i nimic nou sub soare, nici măcar sub soarele ăsta nou, vopsit în culori capitaliste. Acum zece ani, în 1999, președintele de atunci al țării, accidentalul Emil Constantinescu, le-a cerut intelectualilor să iasă în fața societății și să-și folosească prestigiul, explicând prostimii cum stă chestia cu tranziția, dureroasă și cam lungă pentru gustul maselor, spre noua societate capitalistă. În opinia celui care a ajuns președinte datorită împrejurărilor, intelectualii își aleseseră ca spații locative niște turnuri înalte de fildeș, de unde priveau absent peisajul politic, ronțăind popcorn, bând bere și jucând table, fără nici cea mai mică urmă de gând de implicare.
M-am gândit, la acea vreme, cum oare s-or fi făcând implicările astea, de care vorbea Constantinescu? Adică, te suiai în trenul de Bucale, coborai în Gara de Nord, luai un autobuz sau un taxi până la palatul Cotroceni, și spuneai la poartă:
– Bună ziua, săru’ mâna, iaca sunt și eu un intelectual – asta-i adeverința mea de intelectual – și-am venit, la chemarea lu’ dom’ președinte, să mă implic oleacă!
Cu amabilitate, un apropiat al președintelui țării te prelua atunci și te îndruma la serviciul „Implicări”, biroul „Implicări intelectuale”. Acolo, lăsai mata o cerere de implicare, plăteai taxa de implicare, luai număr de înregistrare, urmând să capeți răspuns în treij’ de zile. Dacă planul trimestrial la implicări era realizat în avans, reveneai matale trimestrul următor, când reluai traseul, cu o nouă cerere de implicare și o nouă taxă de implicare. Dacă erai atent cu vreun funcționar și-l ungeai puțin, cum e datina pe la noi, el te servea cu amabilitate, în sensul că îți dădea speranțe reale:
-S-ar putea să se rezolve, moșule, că mai e niște unii care în ultimul moment renunță să se mai implice și-și lasă locurile libere. Reveniți c-un telefon, dar nu promit nimic.
Lăsând gluma la o parte, altceva mă interesează pe mine: oare ce l-a oprit pe Emil Constantinescu să se implice cât a fost președinte și de ce acum iese ca păduchele în față pe la televiziuni, ținând să se implice cu forța?
Dezgustător ins!
