Umanitate

Un preot, un primar și zecile de voluntari au ridicat în trei săptămâni două case mistuite de incendii

Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni

Doi frați din comuna Cornu Luncii și familiile lor, împreună 11 suflete, din care șapte copii, au trecut în mai puțin de o lună de la disperarea provocată de cel mai greu moment al vieții, când au rămas fără case, la ușurarea că semenii le-au sărit în ajutor și nu i-au lăsat fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă.
Două case care au ars din temelii pe 6 septembrie au fost ridicate până la acoperiș după trei săptămâni de muncă voluntară și cu materiale de construcție strânse din donații, iar ajutorul semenilor nu se oprește aici. După ce casele vor fi acoperite se va trece la lucrările de finisaj, după care cele două familii vor primi sprijin și pentru o parte a mobilierului și utilități. Toate acestea se întâmplă după ce primarul și unul din preoții din comună și-au dat mâna, au cerut ajutor și au mobilizat zeci de oameni la muncă voluntară. Sătenii de la Cornu Luncii demonstrează astfel că extraordinarele acțiuni de voluntariat de la Marginea, tot după incendii devastatoare, sunt „minuni” care se pot repeta.
O muncă de-o viață transformată în scrum în jumătate de oră
Gheorghe și Dumitru Păvăloaia, frați, primul tată a patru copii, toți minori, al doilea tatăl a trei copii, și-au văzut munca de-o viață transformată în scrum fără să aibă timp măcar să realizeze ce s-a întâmplat.
„Într-o jumătate de oră s-a dus aproape toată munca de 23 de ani, de când m-am căsătorit. Am salvat doar ceva mobilă din casă și hainele de pe noi, în rest nimic, tot ce am avut a ars”, a rememorat Dumitru Păvăloaia ziua blestemată de 6 septembrie.
La mai puțin de o lună distanță, ieri, pe 2 octombrie, casele celor doi frați, locuințe mari, cu șase-șapte camere, erau din nou ridicate pe vechile temelii.
O muncă voluntară în ritm infernal pentru ca oamenii să intre în casele noi înainte de instalarea iernii
Reconstrucția a început efectiv pe data de 10 septembrie.
Pe de o parte, primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a solicitat și primit ajutor de la agenți economici din zona Mălini-Cornu Luncii, care au donat materiale de construcție, și de la Consiliul Județean Suceava. De cealaltă parte, preotul Gabriel Puiu Florea, parohul Bisericii Sf. Dumitru din satul Cornu Luncii, cel care s-a făcut remarcat după ce a achiziționat prin forțe proprii o mașină de stins incendii cu care a adunat deja zeci de intervenții, a făcut demersuri la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de unde a venit cel mai important sprijin financiar.
Gheorghe Fron a amintit că în 2011, când un incendiu a distrus șase case din Cornu Lunii, locuințele au fost ridicate în trei luni de zile, iar exemplul și solidaritatea oamenilor de atunci s-a amplificat acum, în toamna lui 2013, și din cauza vremii foarte reci.
„Acum a fost o mobilizare și mai puternică. Pe 6 septembrie au ars casele celor doi frați și până pe 6 noiembrie vom termina de acoperit ambele case și vom trece la lucrările de finisaj din interior și exterior. Sperăm ca până când va da iarna cei șapte copiii ai celor doi frați să se mute în casele lor”, a declarat Gheorghe Fron. Dacă iarna va veni mult mai repede decât în mod normal, și lucrările vor trebui sistate, dar, în cel mai rău caz, a dat asigurări primarul, fiecare familie va avea amenajată o cameră pentru a trece de sezonul rece.
Ridicarea celor două case înseamnă un efort financiar de aproximativ 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi), a mai spus Gheorghe Fron.
„Părintele Gabriel a fost alături de noi zilnic, de dimineață și până seara”
Preotul Gabriel Florea a reușit, prin puterea exemplului, să urnească zeci de oameni în acțiunea de voluntariat.
„Părintele Florea are, fără îndoială, cel mai important rol în această reușită. Dacă Arhiepiscopia a asigurat cel mai important sprijin financiar, părintele s-a implicat și efectiv în construirea caselor din prima zi și a lucrat cot la cot cu voluntarii”, a precizat primarul Gheorghe Fron.
Unul dintre cei doi frați, Gheorghe Păvăloaia, a ținut și el să le mulțumească tuturor celor care l-au ajutat și în special părintelui Florea.
„Părintele Gabriel, de cum s-a întâmplat necazul, a fost alături de noi zilnic, de dimineață și până seara. Consătenii au venit și ei alături de noi, într-o zi au fost peste 60 de oameni care au dat o mână de ajutor. Treceau oamenii pe drum și se opreau, unul a dat un ban, altul a venit cu materiale, unul cu mâncare, au sărit cu ce au putut și ne-au ajutat foarte mult”, a spus Gheorghe Păvăloaia.
Cel puțin 50 de oameni, zilnic, la muncă
Norocul celor doi frați este că au multe rude în sat și sunt cunoscuți ca oameni gospodari, astfel că mulți le-au sărit în ajutor.
Constantin Tataru, cumnatul unuia dintre frați, este cel care a coordonat lucrările de construcție.
„Așa e aici la noi, în partea asta, oamenii se ajută, fiecare vine cu ce poate, unul cu o scândură, altul cu forța de muncă. Au venit mulți oameni la treabă și au ajutat, și așa am ridicat casele atât de repede”, a explicat Constantin Tataru.
Dacă în primele două săptămâni de muncă, perioadă în care s-au zidit casele, au fost mobilizați la muncă, zilnic, cel puțin câte 50 de oameni, acum, la acoperiș, se lucrează cu o echipă de muncitori specializați, mai puțin numeroasă, la înălțime neputând lucra oricine.
Cele două familii au nevoie, încă, de mult ajutor
Cert este că cele două familii au încă nevoie de mult ajutor pentru a se vedea în noile lor case. Recent, reprezentante ale Organizației Femeilor Liberale s-au deplasat la Cornu Luncii cu două combine frigorifice, produse alimentare și nealimentare, astfel de donații fiind extrem de bine-venite pentru oamenii aflați încă într-o situație extrem de delicată.

Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Casele au fost ridicate în trei săptămâni după ce, zilnic, au lucrat peste 50 de oameni
Primarul Gheorghe Fron: „Pe 6 septembrie au ars casele celor doi frați și până pe 6 noiembrie vom termina de acoperit ambele case și vom trece la lucrările de finisaj din interior”
Primarul Gheorghe Fron: „Pe 6 septembrie au ars casele celor doi frați și până pe 6 noiembrie vom termina de acoperit ambele case și vom trece la lucrările de finisaj din interior”
Părintele Gabriel Puiu Florea a adunat în jurul său zeci de voluntari
Părintele Gabriel Puiu Florea a adunat în jurul său zeci de voluntari
La acest nivel au ajuns casele până ieri, în aceste zile lucrându-se la acoperișuri
La acest nivel au ajuns casele până ieri, în aceste zile lucrându-se la acoperișuri
O parte din familia lui Dumitru Păvăloaia
O parte din familia lui Dumitru Păvăloaia
Familia lui Gheorghe Păvăloaia