Un preot băut care a ucis un om într-un accident, iar apoi a fugit, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Preotul din comuna gălățeană Schela care, anul trecut, aflat sub influența alcoolului, a ucis un om într-un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, informează MEDIAFAX.Decizia este definitivă.
Curtea de Apel Galați a respins toate apelurile făcute și a decis să-l condamne pe preotul gălățean la trei ani de închisoare cu suspendare.
Decizia Curții de Apel Galați este definitivă.
De asemenea, asiguratorul a fost obligat de instanță la plata de daune morale și materiale către familia victimei, în valoare totală de 95.000 de lei.
Accidentul s-a produs anul trecut în noiembrie, pe un drum județean din comuna gălățeană Schela. Preotul din satul Negrea a lovit un om cu mașina și a fugit. Bărbatul de 49 de ani accidentat în timp ce se deplasa pe marginea drumului a murit la puțin timp după ce a fost lovit.
Preotul a fost găsit de polițiști trei ore mai târziu. Acesta avea o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat și, după ce a fugit de la locul accidentului, a intrat cu mașina într-un șanț și apoi a mers câțiva kilometri pe câmp.
Pe perioada desfășurării cercetărilor, preotul Hohotă a fost suspendat din funcție de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut