Reușită de senzație

Un portar a marcat un gol din propriul careu



Portarul american al echipei Everton, Tim Howard, care în partida cu Bolton, scor 1-2, disputată miercuri, a înscris cu un șut din propriul careu, a declarat pentru BBC, că îi este milă de goalkeeperul Adam Bogdan, și a precizat că acesta a fost învins datorită puterii vântului.
„Am fost încântat de gol, mai ales că nu mai înscrisesem până acum. Chiar mi-a părut rău pentru Adam Bogdan, dar astfel de lucruri se mai întâmplă și trebuie să treci peste ele. Sunt dezamăgit din punctul de vedere al unui portar și niciodată nu ți-ai dori ca așa ceva să se întâmple. Este urât, iar uneori chiar rușinos”, a spus Howard.
Tim Howard a devenit, miercuri, al patrulea goalkeeper din istorie care a înscris un gol în Premier League, el reușind să trimită mingea în poarta adversă cu un șut de la aproximativ 90 de metri, la meciul de pe teren propriu cu Bolton, scor 1-2.
Howard, aflat la al 250-lea său meci în Anglia, a înscris în minutul 63, golul de 1-0. Americanul a șutat din propriul careu și ajutată de vânt mingea a căzut pe gazon la 25-30 de metri de poarta echipei Bolton, sărind apoi în plasă, peste portarul Adam Bogdan.
Tim Howard a declarat pentru Sky Sports că i-a părut rău pentru Bogdan și de aceea nu a sărbătorit la înscrierea golului. „Am discutat cu Bogdan și i-am spus că îmi pare rău pentru el. Nu s-a aflat într-o situație prea plăcută. Mi s-a întâmplat și mie asta, cu mult timp în urmă, și de aceea nu m-am bucurat”, a afirmat americanul.
Înaintea lui Tim Howard, au mai înscris goluri în campionatul Angliei trei portari: Peter Schmeichel (Everton – Aston Villa, 20 octombrie 2001), Brad Friedel (Blackburn – Charlton, 21 februarie 2004) și Paul Robinson (Tottenham – Watford, 17 martie 2007).



Recomandări