Un polițist din Vatra Dornei a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și a lovit doi arbori, iar omul legii a suferit mai multe leziuni. Motivul pentru care magistrații de la Curtea de Apel Suceava au decis să-l condamne pe agentul-șef Marius Florin Ungureanu, de 38 de ani, din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a fost însă altul.
Polițistul se afla în stare de ebrietate în momentul în care a comis accidentul, probele de sânge care i-au fost recoltate arătând că Ungureanu avea o alcoolemie de 1,7 grame la mie.
Incidentul s-a petrecut pe 7 februarie 2012, în jurul orei 19:30, când agentul-șef Ungureanu s-a urcat la volanul unui Fiat Doblo, iar pe strada Argestru din Vatra Dornei a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit violent cu mașina de doi arbori aflați în afara părții carosabile. Autoturismul a fost distrus aproape în totalitate, iar polițistul rănit grav.
La spital, agentului-șef Ungureanu i s-au recoltat probe de sânge, rezultatul acestora indicând o alcoolemie de 1,70 la prima probă (luată la spitalul din Dorna, la ora 20:15), respectiv 1,45 la cea de-a doua (recoltată la Spitalul Județean Suceava, la ora 22:15).
Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, polițistul a recunoscut că în ziua respectivă a consumat băuturi alcoolice, la petrecerea zilei de naștere a unui coleg.
Agentul-șef a declarat că nu își amintește împrejurările în care a părăsit localul în care a avut loc petrecerea respectivă și nici cum s-a produs accidentul.
Pentru că între cele două recoltări de sânge a trecut mai mult de o oră, așa cum prevede legislația, s-a impus efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, rezultatul fiind o alcoolemie teoretică între 1,75 – 1,85 la mie.
Mai trebuie spus că inițial, la prima instanță de judecată, agentul-șef Marius Florin Ungureanu fusese achitat, soluție cu care procurorii nu au fost de acord și au atacat-o cu recurs.