Decizie instanță

Un polițist care a accidentat mortal o fetiță pe trecerea de pietoni va fi reanchetat



Accidentul rutier în care un polițist a curmat viața unei fetițe de 12 ani, din Fălticeni
Accidentul rutier în care un polițist a curmat viața unei fetițe de 12 ani, din Fălticeni

Un acord de recunoaștere a vinovăției prin care un polițist care a accidentat mortal o fetiță pe trecerea de pietoni spera să scape cu o pedeapsă de doi ani de închisoare, suspendată sub supraveghere, a fost respins definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava. Asta după ce și magistrații de la Judecătoria Fălticeni au dat aceeași soluție: judecătorul a considerat că pedeapsa este prea mică, astfel că a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în vederea continuării urmăririi penale.
În aceste condiții, dosarul se va întoarce la procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care trebuie să continue urmărirea penală față de polițist. Soluția la care se va ajunge va fi probabil de trimitere în judecată. Doar comparând acest caz cu altele similare, cu copii accidentați mortal pe trecerea de pietoni, trebuie să subliniem că pedeapsa convenită între procurorul de caz de la Fălticeni și polițist era foarte blândă.
Un accident cumplit, în care și-a pierdut viața o fetiță de 12 ani
Anul trecut, în a doua zi de Crăciun, în jurul orei 9.25 dimineața, în timp ce conducea un autoturism Opel pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, pe banda a II-a de deplasare, agentul principal Andrei Ignat, din Fălticeni, a surprins și accidentat o fetiță de 12 ani, care traversa drumul pe trecerea pentru pietoni amenajată prin indicatoare și marcaje, aflată în deplasare din partea stângă spre dreapta față de deplasarea mașinii.
Șoferul nu a dat dovadă de conduita preventivă necesară la apropierea de un loc marcat și nu a mai apucat să frâneze.
Fetița era elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Fălticeni, iar impactul a fost mult prea puternic pentru a supraviețui.
Polițistul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemie 0.
Andrei Ignat este din Fălticeni și lucra la vremea respectivă la Postul de Poliție Moara, având gradul de agent principal.
Pe numele polițistului a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, aceasta fiind și infracțiunea pentru care va fi judecat.
În acea zi agentul era în timpul liber, acasă, la Fălticeni, dar a fost sunat și chemat de urgență la serviciu, adică la Secția Moara, pentru a face parte din echipa operativă, la un eveniment important. Pornit în drum spre Suceava, agentul a provocat cumplitul accident.



Recomandări

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit