Un accident spectaculos s-a produs ieri înainte de prânz pe DN 17, între localitățile Câmpulung Moldovenesc și Vama. O mașină a plonjat circa 10 metri în gol de pe șosea, între două curbe, după ce a rupt parapetul firav abia instalat la marginea drumului aflat în reabilitare și a aterizat pe partea dreaptă, în grădina unui localnic. La volanul mașinii se afla un polițist, agentul Lucian Niga, de la Seviciul de ordine publică de la Poliția municipiului, care tocmai ieșise din tură. Alături de el a fost și un alt pasager tânăr, M.G.. Martorii scenei se contrazic, unii susținând că a existat și o a treia persoană în mașină, care ar fi plecat imediat după accident, în timp ce alții au afirmat că doar cei doi tineri erau în autovehiculul Volvo avariat.
În pofida distanței mari pe care a zburat și a faptului că mașina a fost serios avariată, cei doi ocupanți au ieșit pe picioarele lor și nu păreau să aibă leziuni grave. Au rămas la locul accidentului, în râpă, până la sosirea rapidă a polițiștilor câmpulungeni. Atât victimele cât și anchetatorii au trebuit apoi să se târască printr-un canal pe sub șosea, iar recuperarea mașinii avariate a devenit o adevărată aventură tehnică, pentru că modul în care a fost concepută lucrarea de reabilitare a drumului nu oferă soluții pentru intervenții în astfel de situații.
Cel mai afectat părea, la prima vedere, conducătorul auto, care prezenta hemoragie nazală și contuzii la nivelul feței. El ne-a declarat, imediat după ce a reușit să iasă la drum, că a fost silit, practic, să își ia zborul de pe șosea din cauza unui șofer inconștient, care i-a apărut brusc în față și a dispărut în viteză. “Eu abia am ieșit din tură. Mergeam normal și nu am avut cum să procedez altfel în situația asta. Mi-a tăiat fața unul cu un BMW argintiu, care s-a băgat și mergea ca nebunul. Nu am reușit nici să rețin numărul de înmatriculare, așa de repede s-a petrecut totul. A fost singurul mod în care puteam să îl evit fără să iasă o altă nenorocire. Decât să lovesc pe altcineva, ori să dau peste oamenii care umblă chiar pe drum, am tras la limită spre marginea drumului, parapetul s-a dus și am ajuns în grădina de acolo. Cred că oricine în locul meu făcea așa, nu poți da peste copii pe drum numai ca să te scoți pe tine și nici nu ai timp să te gândești cum să procedezi. Este tot ce îmi amintesc în acest moment”, ne-a spus polițistul implicat în accident. Afirmația sa este confirmată de oamenii din zonă, care susțin că autoturismul a încercat “să facă o evitare și nu a avut destul loc”.
Tânărul a răspuns întrebărilor colegilor înainte de a fi transportat la spital pentru investigații și a fost testat cu aparatul etilotest. Deși nimeni nu a reținut numărul de înmatriculare al bolidului care se pare că a determinat accidentul, acesta este în prezent căutat de polițiștii din toată zona și există șanse de a fi depistat.