Marele regizor englez Alexander Korda o căuta fără succes, acum cîteva decenii, pe actrița potrivită pentru un rol din filmul său „Doamna de la Maxim”. După un timp, în sfîrșit norocul și-a dezvelit dinții, cu un zîmbet precum în reclamele pentru pastă de dinți. Căci, la o masă dintr-un restaurant, trăncănea agreabil, alături de cîțiva prieteni, chiar actrița atît de căutată. Regizorul i-a pupat mînă și a intrat în vorbă cu ea, neuitînd să aducă în gînd mulțumiri Fortunei, pentru că a fost zeiță amabilă.
După cîteva minute, Korda s-a dezumflat brusc, ca și cum capacitatea de respirație s-ar fi înnodat. Fata l-a întrebat dacă va ajunge o stea, iar el i-a răspuns că, printr-o muncă de miner, ar putea deveni o actriță onorabilă, cunoscută chiar.
– În acest caz, prefer să rămîn casieră la magazinul unde lucrez.
Destulă înțelepciune pentru o fată de doar douăzeci de ani. Într-adevăr, dacă într-un domeniu nu poți să ajungi printre primii, mai bine te lași păgubaș. Fiindcă, nu contează cît de bun ești, ci cît de bun poți deveni.
***
Cunosc o mulțime de neaveniți, care și-au abandonat profesiile, atrași de fîlfîirea amăgitoare a penei de scris. Simțindu-i ca pe niște adversari, Limba Română nu a stat nici ea cu mîinile în sîn, perforîndu-le poponețul cu acele ei ascuțite.
O să vă spun că, pînă la unul dintre ei, nu credeam că în țara asta există oameni cu mai mult de patru clase care să scrie „kilometru” și „kilogram”, cu „chi” de la chiloței. Culmea este că omul nostru a ajuns membru în „Uniunea Scriitorilor”, care mai are puțin și se transformă-n bordel.
Era să zic bordel de lux, dar nu-i cazul.
