Tragic

Un pieton accidentat și lăsat în drum a murit după două zile de agonie în spital

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a murit la două zile după ce a fost accidentat de un șofer care, după ce l-a lovit, a plecat de la fața locului. Accidentul s-a petrecut joia trecută, în jurul orei 12.15, pe DN 17A, în satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței. Poliția a fost sesizată însă mai târziu, când la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc a fost adus Vasile Juravle, în vârstă de 62 de ani, din satul Paltinu, care fusese victima unui accident.
Din ancheta ulterioară a poliției a rezultat că pietonul a fost accidentat de un autocamion condus de Nicolae Trufan, în vârstă de 39 de ani, și el localnic din Paltinu.
Din păcate, sâmbăta trecută, din cauza gravelor leziuni suferite, bărbatul în vârstă de 62 de ani a decedat pe un pat al Spitalului Județean Suceava.
În aceste condiții, șoferul va fi pus sub acuzare pentru două infracțiuni grave: ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar