Un penel divin a condus gândurile, imaginația și mâinile celor mai mici artiști care s-au prezentat vineri, 4 martie 2016, în foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, care a găzduit la Gura Humorului o nouă ediție a concursului de artă plastică „Penelul Fermecat”.
Îndrumați de doamnele educatoare, preșcolarii din Gura Humorului, Păltinoasa, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Mironu, Ostra, Vama, Pârtești și Poiana Micului au participat cu mare încântare la manifestarea devenită tradițională. Organizatorii, doamnele Tatiana Nicolau, Rita Hanek, Cornelia Zofotă, împreună cu doamna Angela Carpiuc în calitate de colaborator, au prezentat expoziția cu lucrări de desen, pictură, grafică, modelaj și mozaic și i-au premiat pe preșcolari. Din cele 141 de lucrări, spre faza județeană au promovat, conform juriului format din Radu Bercea, Mihai Camilar și Elena Țipău, un număr de 66 de lucrări care au obținut premiul întâi.
Cu mare interes și emoții pe măsură, așteptăm rezultatele următoarei faze a acestui concurs, devenit prilej de bucurie, de petrecere a timpului liber prin artă și promovare a intereselor celor mai mici dintre locuitorii zonei noastre.
Angela CARPIUC, Păltinoasa