Un pasager rănit și un stâlp rupt, după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției



Luni, în jurul orei 18.30, pe DN 17, în localitatea Pojorâta, Mihăiță D., 39 ani, din orașul Liteni, în timp ce conducea autoutilitara, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton de la rețeaua electrică, pe care l-a rupt.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a lui Cristinel J., de 44 ani, din orașul Liteni, pasager pe scaunul dreapta față al autoutilitarei, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticat cu ”contuzie hemitorace drept și plăgi excoriate antebraț drept”, leziuni pentru care necesită 6 – 7 zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate și probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.