Un pas necesar

Mergeam cu mașina unui prieten spre o destinație comună, când ne-a oprit un agent de circulație. Tocmai ieșisem dintr-un sat, circulasem, în opinia noastră, corect, dar polițistul tot ne-a oprit. Și-a luat o mutră îmbufnată și-a început să dea târcoale mașinii, așa cum dai târcoale unui tort de frișcă, înainte de a-l ataca în punctul de maximă frișcă.
Cum nu aveam tot timpul la dispoziție, iar omul legii nu dădea semne de grabă, i-am făcut semn amicului să-i dea polițistului o mică șpagă, pentru a scăpa de el și-a o zbughi într-ale noastre.
Pe muțește, amicul mi-a transmis, din spatele agentului, că n-are la el bani lichizi, ci doar două carduri, la două bănci diferite. Tot două carduri am și eu, i-am răspuns, tot prin semne.
Prinzând, într-un târziu, schimbul nostru de mesaje, cu vigilența specifică profesiei sale, polițistul a oftat și ne-a fript o amendă modică, pentru un cusur modic. Apoi s-a îndepărtat scârbit.
De-aceea, cred că un pas înainte în cursivitatea sistemului de plăți este ca șpaga să poată fi operată și pe card. Precum casierii din magazinele mari, chirurgii – polițiștii – judecătorii – funcționarii publici precum și-alți șpăgari vor avea asupra lor un aparat, unde clientul să-și poată introduce cardul, tastând codul numeric personal, pentru ca operațiunea să poată fi operată pe loc.
Și tot ca-n supermarket, la finele operațiunii, va fi eliberată o chitanță, pe care să scrie: „Vă așteptăm să reveniți!”.