Partidul verzilor din Ungaria, LMP, cere autorităților de la Budapesta și de la București să respingă cererea Roșia Montană Gold Coporation (RMGC) de avizare a exploatării miniere din Munții Apuseni, pe care au caracterizat-o drept „o bombă ecologică”, relatează MTI.
Unul dintre parlamentariii formațiunii politice, Benedek Javor, care este și liderul comitetului parlamentar maghiar pentru dezvoltare durabilă, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că lansarea unei bombe ecologice precum o exploatare mineră pe bază de cianuri trebuie oprită, cu atât mai mult cu cât există riscul scurgerilor de cianuri în râurile care ajung în Ungaria.
Într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru maghiar și omologului român al acestuia, precum și președintelui României și parlamentarilor de la București, Javor a solicitat ca procedurile de avizare să fie oprite. El a făcut, de asemenea, un apel către statele din regiune, solicitând cooperarea regională în realizarea unei hărți a investițiilor miniere și industriale riscante
În același document, parlamentarul maghiar cere omologilor săi de la București să interzică exploatările cu cianuri pe teritoriul țării.