Un parașutist care participa la mitingul aviatic de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Salcea era să provoace o adevărată tragedie, după ce ratat aterizarea și a intrat în publicul care asista la demonstrațiile aeriene. La câțiva metri de sol, parașutistul, Dragoș Mureșan, a pierdut controlul parașutei și a lovit din plin un copil de 12 ani, după care s-a lovit de pământ. Totul s-a întâmplat la câteva zeci de minute după începerea mitingului aviatic, în timpul demonstrației de parașutism. La un moment dat, unul dintre parașutiști a pierdut controlul și a intrat din plin într-un copil din Bistrița Năsăud, venit la demonstrația aviatică împreună cu unchiul și mătușa sa. La locul accidentului a sosit imediat ambulanța SMURD care se afla pe aeroport, celor doi fiindu-le acordat primul ajutor. Din primele informații de la fața locului, copilul și parașutistul au fost stabilizați de către cadrele medicale.
Potrivit primelor declarații oferite de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, colonelul Ioan Burlui, se pare că parașutistul a pierdut controlul vitezei și a căzut în public. „Parașutistul a atins un copil de 12 ani. Din primele estimări ale personalului care a acordat primul ajutor medical, cei doi nu arată că ar avea fractură la coloană, deoarece și-au mișcat singuri gâtul, membrele și bazinul. Sunt conștienți și au răspuns la stimuli”, a spus Ioan Burlui.
După câteva minute cei doi au fost preluați de către ambulanțele din Suceava. În ceea ce-l privește pe copil, acesta are un traumatism cranio cerebral. Parașutistul are fractură deschisă la mâna dreaptă și la piramida nazală, și urmează a fi transportat la Iași pentru investigații suplimentare.
Parașutistul care a provocat accidentul are 29 de ani și este membru al Aeroclubului din Brașov. Din spusele colegilor săi, Dragoș Mureșean este un parașutist experimentat, având între 700 și 1000 de salturi cu parașuta. El se pregătea să devină instructor de parașutism și se pare că urma să participe la campionatele mondiale de parașutism.