Un paradox elvețian în România

România – după cum o recunosc până și cei mai inflamați patrioți – e înapoiată, cu destule decenii, față de statele civilizate. Când ascultăm poveștile miraculoase ale românilor întorși din Vest – după călătorii mai scurte sau mai lungi, după vacanțe sau burse – în mod invariabil, oftăm:
– Ei, dar pân’ s-ajungem și noi acolo, vor mai trece 30 – 40 de ani! Și nici atunci nu-i sigur, vorba cântecului.
Sunt pline de bun-simț oftaturile noastre. Cu un mediu rural zăcând sub lespedea feudalismului, cu un sistem sanitar patronat de Ministerul Genocidului, cu o administrație coruptă, cu mentalități leneșe, nici n-avem dreptul să oftăm altfel.
**
Aceasta fiindu-mi resemnarea, desigur că marii producători elvețieni de ceasuri luxoase au de ce să se crăcăneze de uluială. Căci România s-a apropiat, în ultimii ani, ca vânzări, de țări titrate, cu nivel economic înalt, incomparabil față de noi.
Altfel spus, om fi înapoiați, dar la ceasuri prețioase îi ajungem pe ce care știu să scoată și untul din timp.
Dacă e să parcurgi lista de prețuri a ceasurilor achiziționate de pe piața românească, te-apucă amețeala. De exemplu, câțiva români și-au cumpărat ultimul model „Vacheron Constantin” cu 47.000 euro, alții au dat pe-un „Jaeger-Le Coultre” 31.845 euro, în timp ce compatrioți mai modești s-au mulțumit cu modele mai modeste, între 3.000 și 20.000 euro.
Dacă vi s-a făcut rău, luați un extraveral, eu vă aștept să reveniți.
***
|n mod previzibil, printre cumpărătorii acestor produse – inaccesibile celor mai mulți dintre noi, chiar după zeci de ani de muncă – se află vedete TV, sportivi, demnitari. Adică, oameni care, în linii mari, trăiesc fructificând naivitatea celorlalți.
Ce paradox: ca tocmai miniștrii, deputații și senatorii – altfel spus, oamenii care țin din răsputeri timpul țării în loc – să aibă ambiția de-a viziona curgerea secundelor, minutelor și orelor, pe ecrane clădite din aur, bătute în diamante.
**
Probabil că marele regret al românilor posesori de ceasornice scumpe cît casa e că Timpul nu diferă, în funcție de contul bancar. Timpul e unul pentru toți. Și bobul modest de nisip din clepsidră și limbile grele de nestemate bat același Timp, unic pentru toată lumea. Oricât de înzăuată în aur ar fi, secunda unui ceas Cartier, de 25.000 euro, nu diferă de secunda ceasului unui amărât, care câștigă 25.000 euro în două decenii.