O membrană adezivă foarte fină și aproape invizibilă, destinată pansării organelor interne rănite, fabricată dintr-o substanță biodegradabilă care se „dizolvă” în corp, a fost creată de o echipă de cercetători japonezi de la Universitatea Waseda, informează AFP.
Este vorba de o membrană aproape transparentă, cu o grosime de 75 de nanometri (un nanometru este a miliarda parte dintr-un metru), special creată pentru acoperirea plăgilor interne apărute în mod accidental, în urma unei intervenții chirurgicale, ajutându-le să se închidă pe cale naturală.
„Este cel mai fin pansament adeziv din lume”, a declarat Toshinori Fujie, membru al echipei care a pus la punct această inovație.
Această membrană temporară este fabricată din chitosan (o substanță obținută din molecule de chitină, extrase din carapacea unui crab), amestecat cu un fel de gelatină obținută din alge.
Chitina și chitosanul, deja folosite de companiile specializate în industria fibrelor textile, favorizează cicatrizarea și nu provoacă alergii.
Acest pansament extrem de subțire este printre altele și foarte suplu, „mulându-se perfect peste forma organului peste care a fost fixat, fără să se lipească de el”, au declarat medicii japonezi.
Mai multe teste au fost efectuate deja. Unul dintre ele a constat în pansarea unei leziuni de șase milimetri pe plămânul unui câine, cu ajutorul unei bucăți de pansament de doar doi centimetri pătrați.
Într-o lună, rana a dispărut complet, a explicat profesorul Fujie, fără să lase urme vizibile.
Echipa de cercetători japonezi speră să înceapă testele clinice pe oameni peste aproximativ trei ani. În prezent, medicii chirurgi suturează rănile cu fire și agrafe sau pansează plăgile cu fibrină, o proteină cicatrizantă. Toate aceste soluții nu sunt considerate ideale pentru pacienți.
Profesorul Fujie speră și la o folosire externă a acestei noi substanțe cu efecte reparatorii, subliniind faptul că este posibil ca ea să ajute pielea să se regenereze, fără să lase cicatrice. Sectorul produselor cosmetice ar putea deveni astfel foarte interesat de acest produs.