Un pădurar și-a pierdut viața, după ce a fost strivit de un buștean

Un pădurar și-a pierdut viața după ce a fost strivit de un buștean manevrat de un angajat al unei firme dinBrodina. Accidentul a avut loc marți dimineața, în timp ce pădurarul în vârstă de 50 de ani participa la sortarea unor bușteni. În timp ce un angajat a ridicat de la sol un buștean cu ajutorul unui încărcător și l-a rotit pentru a-l muta în apropiere, l-a auzit pe pădurar strigând, iar când muncitorul a coborât de pe graifer, l-a găsit pe bărbatul în costum de silvicultor căzut lângă stiva de bușteni. El era conștient și acuza dureri în zona spatelui. Un autoturism care trecea pe drumul forestier din zonă l-a preluat pe cel rănit și l-a transportat până în localitatea Brodina, de unde a fost preluat de un achipaj al ambulanței și transportat la Spitalul Județean Suceava. La spital el a fost diagnosticat cu politraumatism prin strivire, însă din nefericire, din cauza leziunilor suferite, bărbatul a decedat în unitatea medicală. Oamenii legii fac cercetări în acest caz, privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, ITM Suceava a deschis o anchetă în acest caz.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu