La începutul acestei săptămâni, pentru prima dată în viață, am ajuns la Berlin. Reuniunea grupului liberal din Parlamentul European a avut loc în acest oraș – drept care și noi, observatorii români, am fost invitați. Poți să judeci un oraș în trei zile, după ce ai bătut câteva dintre bulevardele principale? Berlinul e impresionant – chiar și văzut prin ochii celui venit din Est. La aproape 16 ani de la reunire, diferența dintre Est și Vest, în această capitală, încă se simte. Duminica trecută, pe 17 septembrie, au avut loc în Germania alegeri locale; la Berlin, fostul primar, un socialist, a (re)câștigat fără drept de apel. Ce este curios e faptul că tocmai în Estul Germaniei partidul neo-nazist a cules cele mai multe voturi. Cum e posibil? – întreb pe o nemțoaică lângă care mă trezesc la o masă de seară. Asta e! – spune ea. Mulți dintre cei din Est sunt nemulțumiți și au impresia că au fost trași pe sfoară în 1990, drept care pleacă urechea spre cei care le promit locuri de muncă și securitate socială. Așadar, există promisiuni politice care prind chiar și la nemți!
Prin Berlin, oriunde ai arunca ochii, dai de istorie. În primul rând, vezi urmele Zidului – mergi pe străzi și vezi pe jos, discretă, o linie trasată din pietre încastrate în asfalt: este locul prin care, din august 1961 și până în noiembrie 1989, a trecut Zidul care a tăiat în două un oraș. Toată această poveste este acum exploatată (în sens bun) în cea mai capitalistă manieră cu putință: în magazinele de suveniruri pentru turiști găsești fragmente din Zid (cu certificat de autenticitate!), hărți și istorii ale Zidului, plus o sumedenie de accesorii în măsură să aducă aminte de fostul ocupant sovietic: căciuli de blană rusești, șepci de ofițer din RDG, ceasuri sovietice Pobeda, păpuși de lemn Matrioșca etc. Berlinul nu pare a renunța foarte ușor la istoria sa recentă: aproape de Alexanderplaz – o piață care era, înainte de 1989, centrul Berlinului de Est – găsești un monument cu Marx și Engels! Minut de minut, vezi turiști din toate colțurile lumii care se fotografiază amuzați lângă aceste statui. Nu foarte departe pe harta orașului este vestitul Check Point Charlie – o intersecție altfel banală de pe strada Friedrichstrasse unde sectorul american al Berlinului se întâlnea până în 1989 cu cel sovietic. Acum, locul este perimetru de pelerinaj turistic. În magazinele din jur poți găsi tot ce vrei pentru calmarea nostalgiei: steaguri ale fostei RDG, tricouri cu secera și ciocanul, pixuri cu chipul lui Che Guevara, iarăși bucăți din Zid, DVD-uri cu vocea fostului lider comunist Honecker etc.
Să pomenesc și o decepție: Poarta Brandenburg – simbolul Berlinului – este mult mai mică decât pare în documentarele de la televizor. Te aștepți să vezi ceva maiestuos și, când colo, vezi șase coloane recent renovate și un fronton cu o cvadrigă – zeița Victoriei, pe un car de luptă grec tras de patru armăsari din piatră. Această statuie de pe Poartă i-a plăcut atât de mult lui Napoleon Bonaparte încât acum fix 200 de ani, în 1806, armata imperială franceză care a ocupat Berlinul a împachetat cvadriga și a transportat-o cu vaporul la Paris; numai că, opt ani mai apoi, odată Napoleon înfrânt, statuia s-a întors acasă. În fața porții se deschide bulevardul Unter den Linden (Pe sub tei, pe românește) – care-și merită numele, pentru că este umbrit de sute de tei, de la un capăt la altul. Nu trebuie să fii inginer ca să-ți dai seama, odată ajuns aici, că ultima sistematizare a acestui oraș a fost făcută de bombele aliate căzute în anii celui de-al Doilea război mondial. Nu cred să existe în Europa o capitală cu atâtea spații goale, în plin centru. Din loc în loc vezi câte un parc, cu arbori tineri – și nu este e greu de bănuit că acolo, altădată, erau clădiri ce-au fost rase de explozii. E drept că acum se construiește pe rupte și că oriunde întorci ochii vezi macarale – de reținut, asta la 60 de ani de la sfârșitul războiului! Oricât de cinică ar părea concluzia, pare că orașul, din punct de vedere arhitectonic, a avut de câștigat: clădiri vechi, din secolul XVIII sau XIX, se află lângă altele noi, terminate în ultimele decenii. Un exemplu: în Alexanderplaz, una lângă alta, se află biserica Sf. Maria (miraculos scăpată de bombardamentele din război) și un relativ nou și deja vestit turn de televiziune (cea mai înaltă construcție din oraș).
În fine, peste tot se vede urma mâinii omului și a „lucrului german bine făcut”. Cred că aceasta este principala lecție a unei vizite la Berlin: toate vitregiile istoriei nu au putut înfrânge voința și puterea acestui neam. Fără ele, refacerea Germaniei din cenușa anului 1945 nu ar fi fost posibilă. Alte neamuri (nu dau nume!) dispuse la eterne și „mioritice” gâlceve cu Istoria ar trebui să ia lecții de aici.
