Un ofițer de poliție cu o bogată experiență, care s-a remarcat după ce a imobilizat un tâlhar cu cuțitul în mână, în timp ce se afla într-un tren, a fost împuternicit la comanda Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava pentru următoarele 6 luni de zile.
Comisarul-șef Ion Liviu Nica este polițist judiciarist și a condus Biroul Judiciar al Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași. El a mai activat și la Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara și a venit la Suceava din postura de șef al Biroului de Poliție Transporturi Piatra Neamț.
Polițistul nu a avut până acum nici o legătură cu Suceava. El a fost împuternicit la comanda structurii de poliție din Suceava după ce un concurs organizat pentru ocuparea postului nu a fost adjudecat de nimeni.
În luna noiembrie a anului trecut, în timp ce lucra la Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara, ofițerul se afla în trenul IR 1765 Iași-Timișoara Nord. El era singur într-un compartiment și era îmbrăcat civil. Un individ a pătruns în compartiment cu un cuțit în mână și i-a cerut polițistului telefonul. Polițistul i-a dat inițial telefonul, după care, în momentul prielnic, l-a imobilizat pe atacator, deposedându-l de arma albă. Ofițerul l-a predat ulterior pe agresor în prima stație, la sediul Serviciului Județean al Poliției Transporturi Arad. Agresorul a fost ulterior identificat, pus sub acuzare pentru tâlhărie calificată și reținut.
Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava gestionează activitatea de poliție din trenuri, gări și din Aeroportul „Ștefan cel Mare”.