Un număr de 37 de firme din zone defavorizate nu mai primesc ajutor de stat



Un număr de 37 de firme prezente în zone defavorizate nu vor mai beneficia de ajutor de stat, după ce Consiliul Concurenței a constatat că această facilitate a atins nivelul maxim permis de lege.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, intensitatea ajutorului de stat pentru investiția inițială, calculată ca procent din valoarea acesteia, nu trebuie să depășească 50% pentru companiile mari și cele din sectorul transporturilor, respectiv 65% pentru întreprinderi mici și mijlocii.
Beneficiarii măsurilor de sprijin care au atins intensitatea maxim admisă a ajutorului de stat fac parte din categoria întreprinderilor mici si mijlocii, active în județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș Severin, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu și Suceava.
În cadrul procedurii de monitorizare, inspectorii de concurență au derulat, în perioada septembrie-octombrie, acțiuni de control la 1.679 de firme din 28 de zone defavorizate.
Pe baza informațiilor furnizate de către agenții economici, au fost calculate individual, pentru fiecare dintre cele 37 de firme, valoarea ajutorului de stat și, respectiv, intensitatea acestuia, ținându-se cont că acestea se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, zece dintre acestea activând în domeniul transporturilor.
Acordarea de facilități fiscale, sub forma scutirii de la plata impozitului pe profit, peste limita maxim admisă reprezintă ajutor de stat ilegal și incompatibil atât cu prevederile Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, cât și cu legislația națională privind regimul zonelor defavorizate.
Consiliul Concurenței a solicitat în acest an, pentru prima dată, recuperarea unor ajutoare de stat în sumă de 28,4 milioane de lei (284 miliarde de lei vechi).
Până în prezent, valoarea ajutoarelor de stat recuperate este de circa 17 miliarde de lei vechi, reprezentând jumătate din totalul sumei pe care agenții economici din zonele defavorizate trebuie să o ramburseze.