Un număr de 20 de companii românești și străine și-au arătat interesul să concesioneze 35 de perimetre de petrol și gaze naturale scoase la licitație de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
ANRM așteaptă până la 24 ianuarie oferte din partea companiilor interesate de explorarea, dezvoltarea și exploatarea de țiței și gaze naturale pentru nouă câmpuri, și până la 21 februarie oferte pentru concesionarea a 26 de perimetre petroliere pentru activitatea de exploatare, terenuri la care au renunțat Petrom și Romgaz.
„Pentru concesionarea celor nouă perimetre s-au arătat interesate șapte firme, respectiv RAG (Germania), Blackstairs Energy (Marea Britanie), Solaris (Egipt), Eagle Bay (Australia), Petrobaltic (Polonia), Falcon Oil&Gas (SUA) și Romgaz”, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, directorul general al ANRM Gicu Boroși.
El a adăugat că, până în prezent, 13 firme au solicitat date privind concesionarea celorlalte 26 de câmpuri petroliere.
Firmele care au achiziționat caietele de sarcini sunt Toreador Resources și Amromco din SUA, Sterling (Canada), Northsen Energy, Zeta, Valhalla Oil&Gas și Celtic Energy din Marea Britanie, Transbalkan (Bulgaria), Thetys (Suedia), Eagle Bay, Grupul Industrial Român, Aurelian Oil&Gas și Expert Petroleum din România.
„Cele 26 de zăcăminte la care au renunțat Petrom și Romgaz sunt marginale, ele pot fi economic rentabile pentru micii operatori, dar să nu se aștepte nimeni să aibă rezultate senzaționale”, a menționat Boroși.
Perimetrele de explorare, dezvoltare și exploatare de țiței și gaze sunt situate în zonele Botoșani, Iași, Dorohoi, Hârlău, Prut, Siret, Huși, Anina și vestul țării, iar cele de exploatare sunt localizate, în principal, în sudul și nord-vestul țării.
Totodată, Boroși a menționat că până la finele anului ANRM va anunța o nouă rundă privind concesionarea unor câmpuri petroliere.
„Cred că în toamna acestui an vom lansa o nouă licitație pentru concesionarea a circa 12 perimetre de țiței și gaze la care au renunțat companiile Petrom și Romgaz, iar înainte de finele anului și la începutul anului viitor vom anunța două licitații pentru explorarea, dezvoltarea și explorarea unor noi zăcăminte”, a spus oficialul ANRM.
Cele 35 de câmpuri petroliere fac parte din a opta rundă de perimetre concesionate de stat în ultimii 15 ani. Primele zone au fost oferite spre închiriere încă din 1990 către firme precum Shell, Amoco și Enterprise. În 1996, după promulgarea Legii petrolului, ANRM a acordat companiilor românești Petrom și Romgaz drept de administrare pentru 19, respectiv 14 perimetre în care își desfășurau deja activitatea.
În primele cinci runde de licitație au fost încheiate mai multe acorduri de concesiune cu firmele Hemco-Redeco, Forest Oil, Sterling Resources, Ramco, Europa Oil & Gas, Millennium, Forest Oil, Regal, Rompetrol, Romgaz, Toreador Resources și un consorțiu condus de compania Tullow Oil.
La ultimele două licitații organizate de ANRM au fost oferite pentru concesionare și unele perimetre de exploatare situate în zăcăminte la care au renunțat companiile Petrom și Romgaz, cele mai multe fiind adjudecate de firmele Amromco, Algoritm și Transion Oil & Gaz.