Un nud de Nicolas de Staël, vândut la licitație cu 4,97 de milioane de euro



Unul dintre cele mai renumite tablouri ale pictorului Nicolas de Staël, „Nu debout”, pictat de artistul francez în 1953, a fost vândut cu 4,97 milioane de euro (taxe incluse) unui colecționar european la o licitație organizată luni seară de casa Artcurial, informează AFP.
Acest preț ocupă locul al treilea în topul celor mai scumpe tablouri de Nicolas de Staël, au precizat reprezentanții casei de licitații Artcurial. Tabloul „Nu debout” era estimat între 4 milioane de euro și 5 milioane de euro.
Recordul mondial pentru o operă a acestui artist francez de origine rusă a fost stabilit pe 6 decembrie 2011, când tabloul „Nu couché”, realizat în 1954, a fost vândut cu 7 milioane de euro. În februarie 2012, la Londra, tabloul „Agrigente”, realizat în 1953, a fost vândut cu 6,2 milioane de euro.
„Nu debout”, un tablou pictat în regiunea Provence din sudul Franți, a intrat în colecția Barbara și Peter Nathan, din Zurich, în urmă cu 50 de ani, și a rămas în proprietatea acelei familii până luni seară.
Acesta este unul dintre rarele tablouri în care Nicolas de Staël, născut în 1914, a pictat nuduri. Artistul a realizat aceste nuduri în anii 1953, 1954 și 1955.
„Nu debout” o reprezintă pe Jeanne Mathieu, o femeie de care pictorul s-a îndrăgostit și pe care a iubit-o fără speranță până la moartea sa în anul 1955.