Tenis de câmp

Un nou weekend activ în Cupa Monitorul



Lucian Pohoață și Mihai Tipu s-au întâlnit în cadrul Categoriei Elită
Lucian Pohoață și Mihai Tipu s-au întâlnit în cadrul Categoriei Elită

Meci spectaculos, vineri, în Cupa Monitorul, între Mihai Tipu și Lucian Pohoață, la Categoria Elită, încheiat în set decisiv. Celelalte două dueluri de ieri s-au încheiat cu victorii scurte pentru Bogdan Grosu și Nicu Costrîș. Pentru sâmbătă și duminică, în programul competiției se află alte cinci meciuri.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate vineri:

Bogdan Grosu – Ovidiu Hatnean Principală +40, Grupa B Baza Flora Ana 6-1, 6-2
Nicu Costrîș – Ion Tcaciuc Principală + 50, Grupa B Baza Unirea 6-3, 6-1
Lucian Pohoață – Mihai Tipu Elită +40, Grupa A Baza Unirea 6-4, 4-6, 3-6

Programul de sâmbătă și duminică:

Sâmbătă, 23 iulie, ora 08.00 Vasile Ungureanu – Cornel Turcu Principală + 50, Grupa B Baza Oscar
Sâmbătă, 23 iulie, ora 10.00 Tibi Serdenciuc – Cristi Dușa Principală + 50, Grupa C Baza Oscar
Sâmbătă, 23 iulie, ora 16.00 Ovidiu Busuioc – Gheorghe Bălan Veterani + 60, Grupa B Baza Oscar
Sâmbătă, 23 iulie, ora 18.00 Gigi Berariu – Victor Doboș Veterani + 60, Grupa A Baza Flora Ana
Duminică 24 iulie ora 10.00 Ioan Bedicov – Gheorghe Hînganu Veterani + 70 Baza Oscar


Recomandări