„Ce-am avut și ce-am pierdut”

Un nou spectacol marca Tudor Gheorghe, care a ridat publicul sucevean în picioare

În spectacolul „Ce-am avut și ce-am pierdut”, Tudor Gheorghe a fost acompaniat de un taraf autentic

Maestrul Tudor Gheorghe a reușit și la recitalul de miercuri seară, de la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, să ridice publicul în picioare. De această dată, artistul a adus un omagiu civilizației rurale românești – „Ce-am avut și ce-am pierdut” – bazându-se pe operele poetului și dramaturgului Marin Sorescu.
Chiar la începutul spectacolului, Tudor Gheorghe a spus că spiritualitatea satului românesc este cel mai bine reliefată de scriitorul Ion Creangă, în Moldova, și de Marin Sorescu, în Oltenia, reprezentativă fiind cartea „La lilieci”. Artistul a fost acompaniat de un taraf autentic format din Virgil Iordache – vioară, Floricel Gheorghe – țambal, Liviu Preda – violă, care în Transilvania este numită braci, și Ionel Feraru – contrabas.
„Sufletul țăranului român s-a alterat”
În cele aproape două ore de spectacol, maestrul Tudor Gheorghe, cu mult șarm, le-a prezentat sucevenilor o suită de cântece, inspirate din opera lui Marin Sorescu, piese pline de umor, dar și de durere. „Sufletul țăranului român s-a alterat”, a spus, la un moment dat, Tudor Gheorghe, completând că și muzica s-a deteriorat în ultimii ani. El a exemplificat prin cântece că în vremea comunistă „muzica era de mare rafinament, dar versurile erau proaste”. Nu a uitat să prezinte, prin muzică și poezie, „propaganda deșuetă” din mai multe zone ale țării românești, în perioada comunistă. „Ce-am avut și ce-am pierdut”, după cum a afirmat Tudor Gheorghe pe scena suceveană, este un spectacol care are menirea de a readuce în fața românilor valorile civilizației rurale.
Marin Sorescu: „Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară și cultă – poate mișca munții”
În 1988, Marin Sorescu spunea despre Tudor Gheorghe: „De fiecare dată când îl ascult – și asta se întâmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară și cultă – poate mișca munții. (…) Problema mea, inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup.”
Spectacolul dedicat marelui poet Marin Sorescu a fost apreciat de publicul din Suceava, care a venit în număr mare să-l răsplătească pe artistul Tudor Gheorghe cu flori și aplauze îndelungi, la scenă deschisă. Maestrul va ajunge cu spectacolul „Ce-am avut și ce-am pierdut” în mai multe orașe din țară, într-un turneu național.

Recomandări

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Dialog despre poezie cu poetul Adrian Alui Gheorghe, sâmbătă, acțiune organizată de Casa de Poezie Light of ink

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”