Un nou număr al revistei „Limba română” a apărut la Chișinău, publicația – fondată în 1991 și care se adresează îndeosebi cercetătorilor în domeniile umaniste și profesorilor de limba română – fiind editată cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Revista are secțiuni de lingvistică, proză, critică literară, eminescologie, istorie, arte, eveniment și include o serie de recenzii literare. Printre altele, în acest număr, criticul și istoricul literar Alexandru Dinu Rachieru inaugurează un serial „Mitologie și poezie” cu „cazul” Nichita Stănescu, Diana Vrabie, conferențiar universitar la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (R.Moldova) scrie despre „Eminescu sau brandingul de națiune” și este recenzat volumul al șaselea al seriei „Grigore Vieru, poetul”, apărut sub egida Academiei de Științe de la Chișinău.
Între membrii colegiului de redacție al revistei se află academicienii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Marius Sala, Gheorghe Chivu și fostul ministru moldovean al Educației, Nicolae Mătcaș.