Copiii din cartierul sucevean George Enescu au motive să se bucure mai devreme de sărbătorile de iarnă, după ce ieri le-a fost oferit cadou un nou loc de joacă. Acesta, amenajat în apropierea Colegiului de Informatică, pe strada Lazăr Vicol nr. 7, în dreptul blocului E 14, este al cincilea loc de joacă pe care îl inaugurează Primăria municipiului Suceava în baza contractului încheiat cu firma de salubrizare Rosal.
Două dintre locurile de joacă moderne amenajate pe cheltuiala Rosal se află în cartierul George Enescu, unul în cartierul Obcini, iar alte două în cartierul Burdujeni.
“Locul de joacă pe care-l inaugurăm astăzi este un cadou în avans pentru copii, cu prilejul Sfântului Nicolae. Copiii au fost cuminți, merg la școală, motiv pentru care le pregătim și alte cadouri. Pentru sâmbătă, 5 decembrie, pregătim un spectacol cu Mihai Constantinescu, care va avea loc pe esplanada Casei de Cultură, iar vineri, la ora 12.00, vom inaugura grădinița «Așchiuță» de pe strada Alexandru cel Bun”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Țipetele de bucurie ale copiilor, pe când se dădeau în tobogan, în balansoar ori se roteau într-un mini-carusel, erau cea mai bună dovadă a faptului că apreciau pe deplin cadoul făcut.
Viceprimarul Lucian Harșosvchi, prezent la inaugurarea locului de joacă, a precizat că pentru anul viitor se intenționează inaugurarea a noi locuri de joacă moderne, în toate cartierele Sucevei.