Un nou început

Nu sunt un om înzestrat cu speranță. Unii spun că am alte calități sau poveri. Însă la fiecare început de ceva îmi doresc multe. Îmi doresc să văd schimbări. În bine. Zilele astea, că am votat sau nu, ne-au adus un nou început.
Toți ne dorim să vedem alte drumuri, alte canalizări, alt iluminat public, curățenie, parcuri deratizate. Ne mai dorim liniște pe străzi. Fără haite de câini vagabonzi, fără mizerie și purici, fără rahat pe trotuare.
Ne mai dorim un trafic mai lejer, ne mai dorim locuri de parcare, ne mai dorim locuințe. Ne mai dorim spații verzi. Că au mai rămas extrem de puține. Au răsărit blocuri, bănci sau hipermarketuri în orice loc liber.
Ne mai dorim căldură și apă caldă. Ne mai dorim oportunități de afaceri și locuri de muncă. Ne mai dorim un spital. Ne dorim mai mulți medici. Sunt unele chestiuni care nu țin de autoritățile locale, dar tot lor le transmitem dorințele noastre.
E ușor să spui că nu s-a făcut sau nu se face nimic. Mai ales când nu înțelegi că pentru a avea orice pe lumea asta trebuie să plătești. Nimic nu e gratis. Nimic nu ți se cuvine. Că nu ești tu mai special. Toți suntem membri ai aceeași societăți, care, ce să vezi?, e suma noastră.
Nu se poate să flegmezi pe stradă și apoi să ragi că nu e curat. Nu se poate să tragi țepe peste tot, să nu plătești nimic și apoi să vrei să ți se dea.
Prea puțini muncim, prea puțini plătim și prea mulți consumăm. Însă toți avem pretenții. Toți ne întoarcem fața ca milogii către statul ăsta social, care nu-și respectă și apără valorile. Stat care a ajuns pepinieră de specialiști pentru alții.
Ne bucurăm ca proștii și dăm năvală ca oile pentru și în orice nou magazin deschis. Facem scandal pentru orice nimic. Mai ales pe net, că în viața reală suntem prea anemici. Dăm vina pe alții pentru tot ce ni se întâmplă, fără să vedem că adevărații vinovați suntem noi. Cei care acceptăm orice. Cei care ne furăm unii pe alții. Noi, egoiștii. Noi, nepăsătorii. Noi, semianalfabeții. Noi, mediocrii. Noi, păreriștii. Noi, vorba lungă. Noi, „merge și așa”. Noi, „să se facă”. Noi, „să ni se dea că suntem necăjiți”. Noi, bătuții de soartă. Noi, umiliții. Noi, flămânzii cu smartfoane. Noi, asistații.
Nu credeți că ar fi vremea să avem și „noi” toți ăștia un nou început? Nu ar fi vremea să modelăm o societate în cel mai simplu și ieftin mod cu putință? Schimbându-ne. Fiind doar noi și atât. Totul pornește de jos. De la prima cărămidă. Nu așteptați minuni de sus. Nici de la ceruri și cu atât mai puțin de la cei care ne conduc. Tipul ăla care făcea minuni acum două mii de ani e plecat demult. Că am știut doar să-l omorâm. Atât. Și acum ne smulgem părul din cap pe la Mormântul Sfânt. N-am învățat nimic din lecțiile Lui.
Haideți să ne trezim. Normalitatea e în noi. În fiecare. Civilizația la fel. Respectul, lungul nasului, bunul-simț și multe altele de la care putem porni. E nevoie de un nou început. În orice. Dar în primul rând în noi înșine.