Așa cum anunțau imediat după ce vechile prafuri au fost interzise, cei care au adunat adevărate averi din vânzarea substanțelor cu efect halucinogen au scos pe piață noi produse, care le imită pe cele scoase în afara legii, însă sunt legale.
În marile orașe „magazinele de vise” deja s-au redeschis, apariția acestora și în Suceava fiind așteptată în scurt timp.
„Generation 2012” este produsul cel mai cunoscut și vândut din seria prafurilor legale apărute după interzicerea celor vechi, dintre care cel mai cunoscut era „Special Gold” (Sarea de baie), care a făcut adevărate ravagii printre consumatorii deveniți dependenți.
Pe internet, noul produs, promovat în rândul consumatorilor ca înlocuitor al „sării de baie” este vândut de aproximativ o lună de zile, fiind creat chiar și un site care îi poartă numele și de unde oricine poate cumpăra o cantitate mai mică sau mai mare. În țară, de curând, s-au redeschis și magazinele de profil, totul fiind deocamdată legal.
La Suceava, noul praf, consumat încă la scară redusă
Din informațiile pe care le avem, de la cei care frecventează mediile în care se consumau droguri legale, noul produs a pătruns și pe piața din Suceava, însă încă timid. De curiozitate, mulți tineri au comandat pe internet praful ori l-au cumpărat de la cei care au adus cantități mai mari, pentru a-i face reclamă.
Orice discuție de pe forumuri legată de noul drog atrage imediat și foarte multe reacții, iar impresiile despre noul produs sunt împărțite. Unii sunt de părere că acesta este mai slab decât „sarea de baie”, ceea ce coincide cu impresia că ar fi mai bun, în timp ce alții vorbesc de efecte devastatoare.
„În general, la Suceava cei care au încercat nu l-au lăudat foarte mult, dă dependență și este și scump. Consumatorii din țară care au încercat deja de multe ori vorbesc de paranoia și de probleme psihice, așa că nu cred că va avea succes”, ne-a spus un tânăr din Suceava, care a încercat noul produs.
Poliția știe de „Generation 2012”, dar nu are ce face
Totuși, redeschiderea „magazinelor de vise” este așteptată în perioada imediat următoare și la Suceava.
„Or să vină cu mai multe feluri de produse, sunt și alte tipuri care par mai bune, însă abia s-a auzit de ele”, ne-a mai spus tânărul, povestind că redeschiderea magazinelor a fost anunțată în mediul consumatorilor, iar noile produse sunt în special prafuri de tras pe nas.
Inspectorul Tudor Costîn, șeful Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, ne-a confirmat că noul produs este deja consumat de tinerii Suceava, care profită de faptul că este legal. El a explicat că apariția acestor prafuri legale a scos de pe piață „sarea de baie” și alte tipuri de substanțe interzise prin lege din luna februarie a acestui an. Așa se face că există doar un singur dosar penal întocmit pe numele unui tânăr din Suceava, prins cu „sare de baie” imediat după apariția legii care a interzis inclusiv deținerea și consumul acesteia.
Scumpe și extrem de nocive
Pe site-ul de unde poate fi achiziționat din orice colț al țării, în sistem ramburs, „Generation 2012” are un preț care pleacă de la 80 de lei, în cazul unui plic de 0,5 grame, și ajunge până la 280 de lei, în cazul unui plic de 2 grame. Un alt produs promovat, numit „Euphoria”, este ceva mai ieftin, prețurile pornind de la 70 și ajungând la 240 de lei. Față de vechile produse, prețurile sunt mult mai mari, fiind așteptată o ușoară scădere după apariția magazinelor de profil.
În Iași s-au înregistrat deja două cazuri de tineri ajunși la spital după ce au consumat noul praf. Medicii i-au preluat pe aceștia în stare gravă, conectându-i la aparate de respirație artificială. În timp ce autoritățile statului spun că vor interzice în scurt timp și noile produse, dealerii care au rețele de magazine în țara se laudă că Ministerul Sănătății nu are mijloace pentru a identifica substanțele componente și, chiar dacă se va reuși acest lucru, vor scoate imediat altele care nu se afla pe lista celor interzise.