Investiții

Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești

Clădire de 1.500 metri pătrați, cu 17 dormitoare cu câte trei paturi și un dormitor cu două paturi, pentru cei 50 de asistați
Clădire de 1.500 metri pătrați, cu 17 dormitoare cu câte trei paturi și un dormitor cu două paturi, pentru cei 50 de asistați

Investiție de peste un milion de euro la Todirești, unde ieri a fost inaugurat Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică „O nouă șansă”, cea mai modernă unitate de acest tip din județ. Centrul beneficiază de condiții la standarde europene și asigură servicii complexe de recuperare, consiliere, reintegrare socio-familială și asistență medicală pentru 50 de persoane cu handicap transferate de la unitatea similară din Costâna. Proiectul care a făcut posibilă înființarea noului centru de tip rezidențial a fost derulat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava și a fost finanțat de Banca Mondială și Consiliul Județean cu 881.823,85 de euro și respectiv 179.006,19 euro.
La Todirești, o clădire extinsă pe circa 1.500 de metri pătrați servește drept locuință pentru 50 de adulți cu dizabilități, aceștia având parte de un serviciu de îngrijire individualizată, adaptată nevoilor lor, într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. Imobilul cuprinde 17 dormitoare cu câte trei paturi și un dormitor cu două paturi, fiecare dotat cu televizoare și grupuri sanitare proprii. Centrul mai dispune de sală de mese, bucătărie, spălătorie, cabinete medicale și de recuperare, dar și de ateliere de terapie ocupațională, unde în funcție de abilitățile și afinitățile pe care le au bolnavii sunt organizați în grupe și confecționează diferite articole decorative: colaje, tablouri, împletituri din sfoară, tricotaje, felicitări.
Proiect: Modernizări și la centrele din Costâna și Zvoriștea
Cei 50 de beneficiari au posibilitatea de a ieși în timpul liber în curtea centrului pentru diferite activități de relaxare sau pot fi antrenați în activități agricole. De asemenea, ei au ocazia de a pregăti masa, pentru colegii lor, alături de personalul calificat, dacă sunt pasionați de bucătărie. Fiecare bolnav are un program individual de activitate, în funcție de formele de terapii recomandate, inclusiv kinetoterapie, masaj și terapie sportivă. Pregătirea asistaților pentru reintegrarea în familie și societate se face și prin participarea acestora la diferite evenimente culturale organizate de centru sau alte instituții, dar și prin integrarea lor în activități artistice specifice sărbătorilor de iarnă. Bolnavii au ocazia de a vizita anumite locuri de interes turistic în cadrul unor excursii organizate special pentru ei sau de a viziona diferite târguri populare.
Dan Ionuț Adomniței, directorul DGASPC Suceava, a arătat ieri că noua unitate de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică este destinată acelor persoane cu dizabilități care îndeplinesc condiția de autoindependență și se pot gospodări singure, acestea fiind și cele care au șanse reale de recuperare în familie și societate. El a anunțat că și centrele care funcționează la Costâna și Zvoriștea vor fi modernizate, în cazul primei unități valoarea investițiilor fiind de două milioane de lei, iar în cazul celei de-a doua de 1,1 milioane de lei, și a adăugat că finanțarea lucrărilor este asigurată parțial de Consiliul Județean Suceava.
Cătălin Nechifor: Este o lucrare extraordinară
Prezent ieri la inaugurarea Centrului „O nouă șansă”, Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, a apreciat modul în care a fost executat proiectul și i-a asigurat pe cei 50 de beneficiari și 34 de angajați ai unității de sprijinul său necondiționat. „Este o lucrare extraordinară, un centru pe care îl așteptau foarte mulți, pentru că este un concept mai nou. Dacă până acum zona de asistență socială prevedea și avea în gestiune centre mari, cu foarte mulți beneficiari și cu posibilități reduse de recuperare pentru aceștia, iată că Todirești înseamnă un nou început, un proiect european, modern. A fost un efort important, atât uman cât și financiar, s-a lucrat mult și vreau să apreciez calitatea deosebită a lucrărilor. Sunt convins că personalul angajat, format din oameni care locuiesc în zonă, va fi unul dedicat pentru activitatea de recuperare a unor oameni care, acum, au posibilitatea să trăiască o viață mai bună”, a spus Cătălin Nechifor.
La festivitatea de deschidere de ieri au participat și alte oficialități, printre care deputatul PSD Gavril Mîrza, Toader Dima, din partea Ministerului Muncii, primarul comunei Todirești, Vasile Avram.
Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică „O nouă șansă” din Todirești este condus de Vasile Dobșa, iar printre angajați se regăsesc doi medici – un psihiatru și un generalist, câte cinci asistenți medicali, energoterapeuți și infirmieri, câte trei îngrijitoare și bucătărese, un asistent social și un kinetoterapeut. Unitatea de la Costâna, care până în această săptămână i-a găzduit pe cei 50 de oameni cu dizabilități, prezenta un confort redus din cauza lipsei de spațiu și de personal specializat, dar și a numărului mare de asistați, care erau cazați și câte 12 într-o cameră.

Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești
Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești
Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești
Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești
Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești
Un nou centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, inaugurat ieri, la Todirești
Clădire de 1.500 metri pătrați, cu 17 dormitoare cu câte trei paturi și un dormitor cu două paturi, pentru cei 50 de asistați
Clădire de 1.500 metri pătrați, cu 17 dormitoare cu câte trei paturi și un dormitor cu două paturi, pentru cei 50 de asistați

Recomandări

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială

În locul Centrului de Recuperare de la Costâna se înființează Centrul pentru adulți cu dizabilități Costâna – Cacica și dispar din schemă 26 de posturi

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice