Îngrijorător

Un nou caz de turbare la vacă, în focarul de la Zaharești



– Șeful DSVSA Suceava a anunțat ieri că o a treia bovină a fost depistată cu rabie și că va întruni comandamentul antiepizootic județean
Veterinarii au confirmat ieri încă un caz de turbare la vacă, în focarul de la Zaharești, al treilea la număr. Toate cele trei cazuri s-au înregistrat în gospodăria cetățeanului Alexandru Grămadă, bănuindu-se că animalele au fost mușcate în zile diferite de vulpi bolnave de rabie.
Șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, doctor Petrea Dulgheru, a declarat că situația este destul de gravă și că ar putea apărea noi cazuri din cauză că în zonă sunt multe vulpi. Petrea Dulgheru va convoca comandamentul antiepizootic județean în vederea luării unor măsuri suplimentare la nivel de județ. Acesta a solicitat ROMSILVA, Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi și fondurilor de vânătoare să organizeze echipe de pândă în jurul stânelor și pe pășuni pentru vânarea vulpilor, astfel încât să se reducă numărul acestora.
Directorul DSVSA Suceava precizează că deși celelalte epizootii au fost combătute în județ, turbarea rămâne încă o problemă „foarte grea”, și asta deoarece suprafața de pădure este mare. Măsuri speciale s-au impus și la Moara, unde s-a depistat recent un caz de turbare la jder.
Focarul de rabie la Zaharești a fost depistat la finele săptămânii trecute, când două bovine din gospodăria unui localnic au fost diagnosticate cu această boală. Una dintre bovine a murit joi, iar cea de a doua a fost împușcată vineri la amiază, după ce rezultatele analizelor de laborator au certificat faptul că animalele erau turbate. O a treia vacă bolnavă a fost împușcată în cursul zilei de ieri.
Cazurile de turbare la vacă sunt foarte rare, iar situația de la Zaharești a impus luarea de măsuri speciale, având în vedere că este vorba despre animale domestice bolnave. S-a instituit carantină pe o rază de 30 de kilometri în jurul focarului, fiind luate și măsuri de prevenire a bolii. Cadavrele animalelor moarte au fost incinerate și s-a făcut dezinfectarea focarului. Animalele din gospodăria cetățeanului respectiv au fost vaccinate antirabic și vor fi supravegheate de veterinari în următoare perioadă. Cinci persoane care au intrat în contact cu primele două bovine bolnave au fost vaccinare antirabic și s-a impus aceeași măsură și pentru un angajat de la laboratorul DSVSA, care s-a rănit în timp ce recolta probe de creier de la a treia vacă turbată.



Recomandări

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență

Focar de pestă porcină africană la Sf. Ilie după ce un crescător a solicitat examenul de trichină pentru o scroafă sacrificată

Sanitar-veterinarii se pregătesc să închidă și ultimul focar de pestă porcină, dar pericolul bate la ușă dinspre Botoșani

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava