O delegație a conducerii Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a efectuat în perioada 18-25 ianuarie o vizită de lucru la Universitatea „Cheikh Anta Diop” din Dakar, Republica Senegal. În timpul celor câteva zile de discuții și schimburi de experiență au fost încheiate mai multe acorduri în privința continuării activității Erasmus+ pentru următorii ani și acordarea unor burse pentru studenți.
Delegația i-a cuprins peprof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rector, prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, și prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, director al Bibliotecii USV, iar programul vizitei a cuprins întâlniri la nivel academic și diplomatic, precum și efectuarea unor schimburi de bune practici universitare, care au implicat profesori, personal administrativ, studenți și doctoranzi ai universității partenere.
Între membrii comunității academice de la Universitatea din Dakar, care au participat la activități, s-au numărat și foști studenți și doctoranzi care au beneficiat de stagii la universitatea suceveană, atât prin intermediul Programului Erasmus, cât și prin Programul de burse guvernamentale „Eugen Ionescu”, oferite de statul român.
În timpul vizitei, rectorii celor două universități au semnat un nou acord Erasmus+, pentru perioada 2021-2027, iar instituțiile partenere au convenit să extindă cooperarea la nivelul școlilor doctorale, prin organizarea de studii în cotutelă, la cel al sectoarelor administrative și bibliotecilor, precum și al unor facultăți. În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Învățământului Superior, Cercetării și Inovării din Senegal, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a anunțat acordarea a trei burse pentru nivelul studiilor universitare de licență unor absolvenți de liceu senegalezi, precum și acordarea unor facilități pentru derularea tezelor de doctorat în cotutelă.
Vizita a cuprins de asemenea și o întâlnire cu Excelența Sa, domnul Nicolae Năstase, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Senegal, precum și cu doamna Rennie Yotova, Delegatul general pentru Francofonie la nivel mondial, Director al Institutului Francofon pentru Educație și Formare. Întreaga vizită s-a desfășurat prin intermediul finanțării proiectului de mobilități cu țări-partenere, derulat de USV în cadrul Programului Erasmus+.