Un nigerian, în vârstă de 84 de ani, a acceptat să divorțeze de 82 din cele 86 de soții ale sale pentru a se conforma legii islamice care permite ca un bărbat să aibă doar patru soții, relatează AFP, citând agenția locală NAN.
Mohammadu Bello Masaba, locuitor al Nupeland, în statul Niger, „a acceptat, sâmbătă seară, să își păstreze doar patru dintre soții pentru a se conforma cu Sfântul Coran”, potrivit agenției de știri.
Unul dintre cele mai importante consilii islamice ale țării, Jamatu Nasr il Islam (JNI), a hotărât, pe 21 august, ca poligamia să fie pedepsită cu moartea.
Însă, autoritățile locale au decis să îi acorde nigerianului o prelungire de două zile pentru a se conforma legii și să nu fie nevoit să părăsească statul.
Potivit NAN, Mohammadu Bello Masaba a acceptat să divorțeze, sâmbătă seară, în cursul unei întâlniri cu membrii consiliului, după ce în dimineața aceleiași zile el a promis că va ține piept criticilor acestora, fiind de părere că nu a comis nici o crimă.
„Nu am încălcat nici o lege care să mă forțeze să plec din țară. Nu există nici o lege care să îmi impună să fie însurat doar cu patru femei. Toate soțiile mele au copii, iar cu unele dintre ele m-am căsătorit în urmă cu mai bine de 30 de ani. Cum pot să îmi ceară să plec din țară în două zile?”, a declarat acesta.