Luni, 18 iunie 2007, a fost printre puținele momente când am polemizat cu cei doi parteneri de taifas la emisiunea Sinteza zilei de pe Antena 3: Mihai Gâdea și Valentin Stan.
Și n-am polemizat calm, cum ar fi cerut vârsta mea și contextul, ci juvenil, furios.
De ce m-am înfuriat?
Pentru că țineam neapărat să-l apăr pe Adrian Cioroianu – vor răspunde unii.
Nici vorbă de așa ceva.
N-am nici un motiv să-l apăr pe ministrul nostru de Externe.
Nu numai pentru că nu mi-e amic, dar și pentru că domnia sa n-are nevoie de avocați dintre jurnaliști.
E băiat mare, ca să zic așa și, în plus, cochetează cu ipostaza de jurnalist.
Atât în scris, cât și oral.
M-am înfuriat, pentru că în tărăboiul pus sub întrebarea, Ne-a făcut Adrian Cioroianu de râs la Washington? am dibuit unul dintre cele mai nenorocite năravuri ale presei noastre din ultimul timp: lipsa spiritului critic.
Prin acest nărav se explică o realitate mai mult decât primejdioasă a României noastre de bere și mici:
Manipularea de către șmecheri a opiniei publice.
În zilele de 13 și 14 iunie 2007, ministrul nostru de Externe a efectuat o vizită la Washington.
Punctul crucial al acestui voiaj: întâlnirea cu Condolezza Rice, secretarul de stat american în chestiuni externe.
După momentul numit Oportunități de imagini, au urmat convorbirile Adrian Cioroianu – Condolezza Rice. Ele au durat 35 de minute.
Indiscutabil, cei doi n-au conversat despre fusta doamnei Condolezza Rice și nici despre mânecile domnului Adrian Cioroianu.
Au discutat ceea ce se numește în limbaj diplomatic, dosarul relațiilor dintre România și SUA.
Un dosar cu multe probleme, a căror abordare de către ministrul nostru de Externe era singurul lucru despre care opinia publică din România trebuia să fie informată.
Din nenorocire, tentația presei noastre spre telenovelizarea politicii a făcut ca dezbaterea să se concentreze exclusiv spre momentul pitoresc al Oportunității de imagini.
A avut vreo importanță pentru destinele României faptul că Adrian Cioroianu nu i-a întrerupt doamnei Condolezza Rice turuiala pentru a spune și el ceva pe cît de protocolar, pe atît de inutil?
Firește că nu.
A avut mult mai mare importanță conținutul discuțiilor de 35 de minute.
În cadrul lor au fost abordate subiecte precum: retragerea trupelor românești din Irak, acuzațiile aduse Bucureștilor în chestiunea Închisorilor CIA, vizele pentru români, scutul antirachetă, reuniunea NATO de anul viitor.
Despre aceste lucruri trebuia să se intereseze presa noastră liberă și independentă în numele opiniei publice.
Și am fi putut vorbi despre o prestație lamentabilă a lui Adrian Cioroianu numai dacă am fi aflat, de exemplu, că domnia sa s-a angajat că vom ataca Iranul.
