Un muzeu consacrat grupului suedez ABBA, care s-a destrămat în urmă cu 30 de ani, va fi inaugurat la Stockholm în primăvara anului 2013, în cadrul Swedish Music Hall of Fame, a anunțat miercuri unul dintre membrii grupului, Björn Ulvaeus, citat de AFP.
„A fost o vreme când ne gândeam să înființăm doar un muzeu ABBA și nimic altceva, dar Benny (Benny Andersson, n.r.) și cu mine am vrut să ne înscriem într-un context mai larg (…), iar acesta este istoria muzicii suedeze de succes”, a spus muzicianul într-o conferință de presă.
„Am ezitat în fața ideii de a deveni un obiect într-un muzeu, înainte de a muri (…), dar acum înțeleg că (…) noi am creat împreună ceva uriaș”, iar „această poveste a noastră, asemănătoare celei a Cenușăresei, merită să fie povestită”, a adăugat el.
„Toți patru ne-am dat acordul pentru acest proiect”, a continuat Björn Ulvaeus.
Grupul ABBA a debutat în 1970, s-a destrămat în 1982 și nu s-a reformat niciodată de atunci. Grupul suedez a vândut peste 378 de milioane de discuri pe plan mondial.
Amplasat pe Insula Djurgaarden, alături de alte muzee, muzeul dedicat grupului ABBA își va deschide porțile în primăvara anului 2013, „înainte de sezonul turistic”, a precizat Mattias Hansson, directorul general al Swedish Music Hall of Fame.
El spune că există puține speranțe ca toți cei patru membri ai grupului să participe la ceremonia de inaugurare a muzeului. „Nu cred că vor veni. Dar dacă vor veni toți, voi fi extrem de mulțumit. Aceasta este însă o decizie care le aparține”, a precizat el.
Muzeul, denumit ABBA The Museum, este primul care este consacrat grupului suedez. El va expune diverse obiecte, în special articole vestimentare, dar și filme care au legătură cu grupul suedez, care a câștigat concursul Eurovision în anul 1974.
Potrivit cotidianului Dagens Nyheter, Björn Ulvaeus s-a oferit să devină garant în finanțarea acestui muzeu, construit cu ajutorul unor fonduri private.
Trupa suedeză Abba, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus și Anni-Frid Lyngstad, a fost în repetate rânduri pe prima poziție în topurile din întreaga lume între 1974 și 1982. Formația s-a făcut remarcată prin câștigarea concursului Eurovision cu piesa cult „Waterloo” în 1974. Muzica Abba a fost readusă recent în atenția publicului grație musicalului și lungmetrajului „Mamma Mia!”. Trupa a vândut peste 370 de milioane de discuri în întreaga lume și continuă să vândă peste două milioane de discuri în fiecare an. Abba a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2010.