Muncă riscantă

Un muncitor a căzut de la șapte metri înălțime

Un tânăr din comuna Calafindești, angajat al unei societăți de construcții din municipiul Suceava, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la o înălțime de șapte metri.
Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 11:00. Marian S., în vârstă de 30 de ani, lucra la fațada unei case de pe imașul Șcheia, în momentul în care s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Muncitorul a fost adus cu multiple leziuni la Spitalul Județean Suceava, unde, de altfel, a și rămas internat.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava pentru definitivarea cercetărilor.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa