Un motociclist în vârstă de 20 de ani a murit în urma unui accident la Sucevița



Moarte cumplită pentru un muncitor care a fost strivit între rolele unui motor
Moarte cumplită pentru un muncitor care a fost strivit între rolele unui motor

Un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de luni, 15 decembrie, în urma unui accident rutier care a avut loc la Sucevița.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 17A, iar tânărul care era dintr-o localitate a județului Hunedoara conducea o motocicletă marca Honda.

În fața sa circula un autoturism marca Audi, condus de o tânără de 26 de ani, din Sucevița.

În momentul în care a ajuns în dreptul imobilului în care locuiește, femeia a virat pentru a intra în curte, iar motociclistul nu a fost suficient de atent și a acroșat mașina, iar apoi a fost aruncat pe șosea.

Din păcate, impactul cu asfaltul a fost extrem de violent, iar motociclistul a murit.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

În cazul tânărului decedat se va stabili dacă a consumat alcool sau alte substanțe interzise abia după analiza probelor de laborator care vor fi prelevate cu ocazia autopsiei.

Polițiștii au mai constatat că motocicleta implicată în coliziune nu avea plăcuțe de înmatriculare și nu era înmatriculată.



Recomandări

Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, s-au ciocnit cu motocicletele, venind din sensuri opuse. Unul dintre ei este în stare gravă

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina