O persoană a murit, iar alta a fost rănită, luni după-amiază, după ce un turn cu o înălțime de aproximativ zece metri, aflat în curtea clădirii vechi a Spitalului Județean Giurgiu, s-a prăbușit, în timp ce victimele lucrau la dezafectarea construcției, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, incidentul s-a petrecut în curtea clădirii vechi a spitalului, unde nu mai există pacienți, în timp ce o echipă de muncitori lucra la demolarea turnului.
În urma prăbușirii turnului, un muncitor a murit, iar altul a fost rănit, cei doi fiind scoși de sub dărâmături de către pompierii militari.
„Am intervenit cu echipajele de pompieri militari în timp rapid, victimele fiind scoase de sub dărâmături, dar pentru una dintre ele nu s-a mai putut face nimic. Rănitul a fost preluat de personalul spitalului și al Ambulanței și dus la unitatea de primiri-urgențe. Am înțeles că are leziuni în zona feței și este în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Gabriela Georgescu.
Personalul Serviciului de Ambulanță Giurgiu, instituție care își are sediul în același permietru, spun că au auzit o bubuitură puternică și au ieșit cu toții afară.
„În primul moment nu am știu ce s-a întâmplat, am auzit o bubuitură și s-a simțit ca la cutremur. Am ieșit afară și am văzut turnul dărâmat. Imediat am plecat pentru a interveni, iar între timp am înțeles că ceilalți colegi ai muncitorilor au sunat la 112 pentur a solicita ajutorul Salvării și al pompierilor”, a declarat dr. Rodica Carabaș, șeful Serviciului de Ambulanță Giurgiu.
La ora transmiterii acestei știri, la fața locului se aflau polițiștii și reprzentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu, care urmează să stabilească împrejurările în care a avut lovc accidentul de muncă, primele date arătând că muncitorii ar fi angajați ai unei firme specializate în astfel de operațiuni cu care spitalul aflat în subordinea CJ Giurgiu are contract.