Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, ieri, în jurul orei 12.00, la marginea localității Șirna, județul Prahova apoi a luat foc, fiind distrus aproape în totalitate.
Unul dintre ocupanții avionului a fost găsit carbonizat, iar celălalt a fost resuscitat la fața locului, fiind transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală.
Bărbatul rănit în urma accidentului, Victor Huci, care a lucrat și la Școala de Aviație de la Boboc (Buzău), este considerat un pilot experimentat, el fiind instructor de zbor pe avioane ultraușoare, din anul 2001, când a ieșit la pensie.
Huci (60 de ani) este comandor aviator în rezervă și a fost inclusiv comandant de escadrilă, participând la misiunea „Sirius” din Angola și având la activ peste 3.000 de ore de zbor.
Bărbatul care și-a pierdut viața în urma accidentului, Mircea Toader, era, de asemenea, un pilot experimentat, fiind instructor de zbor, și se afla la comanda avionului în momentul accidentului.
Cei doi piloți au fost colegi la o unitate de aviație din Focșani.
Aurel Niță, fost comandant al celor doi, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Mircea Toader și Victor Huci erau „cei mai buni, cei mai reprezentantivi piloți ai vremurilor lor”.
Niță a spus că Victor Huci era pilotul care realiza cele mai îndrăznețe zboruri și că în ultima perioadă acesta se retrăsese la Buzău, în timp ce Toader locuia la Galați.
„Am fost comandantul lor la Focșani, erau cei mai buni. Cel puțin Huci, era pilotul nostru de încercare, făcea zboruri acrobatice la mică înălțime, era cel mai reprezentativ pilot la vremea lui. Toader s-a retras la Galați și amândoi după pensionare nu s-au putut opri. Au continuat să zboare ca sportivi”, a declarat Niță.
Avion nou, la al doilea zbor
Avionul prăbușit în județul Prahova era nou, construit de fundația Icarus, ieri fiind pentru a doua oară când era ridicat de la sol, iar cei doi piloți aflați la bordul acestuia făceau un zbor de încercare, transmite corespondentul MEDIAFAX
Potrivit unuia dintre inginerii care au participat la construcția avionului care marți s-a prăbușit în zona aerodromulului din satul Tăriceni, comuna Șirna, aparatul a fost construit de fundația Icarus, în colaborare cu Aero Băneasa, iar marți era pentru a doua oară când era ridicat de la sol.
Zborul de marți trebuia să aibă loc la 400 de metri altitudine, însă în momentul în care aparatul a ajuns la 200 de metri s-a auzit ceea ce specialiștii numesc „rateu la motor”, iar după acel zgomot avionul a căzut pe câmp, luând foc la impactul cu solul.
Prefectul județului Prahova, Adrian Dobre, a declarat, la rândul său, că avionul era un prototip, iar cei doi piloți făceau un zbor testare. El a spus că Centrul de Investigații Aeronautice urmează să stabilească, în urma unei anchete, cauzele prăbușirii.