Tragic

Un mort și doi răniți, după un accident în fața Hanului Ilișești

Impactul a fost de o violență extremă
Impactul a fost de o violență extremă

Un bărbat și-a găsit sfârșitul într-un accident rutier petrecut în fața Hanului Ilișești, după un impact foarte violent între două mașini, care a mai dus la rănirea a două persoane. Totul s-a întâmplat joi seară, în jurul orei 19.50.
Mihai Todosi, un șofer în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Părteștii de Jos, conducea un autoturism Mercedes, deplasându-se pe direcția Gura Humorului – Suceava. Ajuns în apropiere de han, acesta a virat la stânga, pentru a intra în incinta acestuia, moment în care a fost lovit extrem de violent de un autoturism Opel, condus regulamentar din sens opus de Costin Gălbenuș, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Mașina Mercedes a fost lovită în partea dreaptă, loc în care se afla Gheorghe Buburuzac, în vârstă de 45 de ani, din Cacica. Impactul extrem de violent nu i-a dat nici o șansă de supraviețuire acestuia, bărbatul murind strivit de fiarele contorsionate ale mașinii. Mihai Todosi, șoferul Mercedesului, a scăpat cu viață, fiind preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean Suceava. De asemenea, din cealaltă mașină, un pasager care acuza leziuni a fost și el dus la spital. Din fericire, ambii au fost diagnosticați cu leziuni ușoare, care nu le pun viața în pericol.
În privința cauzei accidentului, lucrurile sunt cât se poate de clare. Șoferul mașinii Mercedes nu a acordat prioritate în trafic, la efectuarea virajului la stânga. Din ancheta poliției mai rezultă că acesta a observat mașina care venea din sens opus, însă a apreciat că are timp să treacă prin fața acesteia. Din păcate, șoferul autoturismului Opel venea cu viteză, astfel că impactul a fost extrem de violent (ambele mașini s-au răsucit) consecințele mai grave fiind pentru mașina Mercedes, deoarece a fost lovită din lateral.
În zonă, una în care de regulă șoferii rulează cu viteze mari, s-au mai produs, în trecut, accidente rutiere grave, plecate de la aceleași probleme.
Cei doi șoferi au fost verificați cu aparatele etilotest, în cazul ambilor rezultând alcoolemie zero.

Aflat pe scaunul din dreapta, bărbatul de 45 de ani a fost lovit în plin, decedând imediat
Aflat pe scaunul din dreapta, bărbatul de 45 de ani a fost lovit în plin, decedând imediat
Mașinile s-au răsucit în urma impactului
Mașinile s-au răsucit în urma impactului
Impactul a fost de o violență extremă
Impactul a fost de o violență extremă

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina