Tragic

Un mopedist beat a omorât o bătrână care se deplasa cu un cadru metalic



O bătrână în vârstă de 86 de ani, care se deplasa pe marginea drumului cu ajutorul unui cadru metalic, a murit în urma unui cumplit accident rutier, provocat de un tânăr în vârstă de 28 de ani care conducea în stare avansată de ebrietate un moped. Tragicul accident s-a petrecut duminică, în jurul orei 17.40, pe DJ 208 B, în comuna Siminicea.
Conform anchetei poliției, mopedistul, Ioan Antoneac, tânărul de 28 de ani, localnic, circula cu viteză și a pierdut controlul asupra vehiculului, ajungând pe sensul opus de mers, unde a lovit-o pe bătrâna care se deplasa pe acostamentul drumului. Personalul medical ajuns la fața locului a preluat-o atât pe bătrână, în stare gravă, cât și pe tânărul de pe moped. Ambii au ajuns la Spitalul Județean Suceava. Din păcate, femeia de 86 de ani, Maria Grigoraș, a decedat la spital în jurul orei 20.45. Tânărul care a accidentat-o a fost diagnosticat cu leziuni ușoare. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentrație de 1,12 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate ulterior și probele biologice, în mod normal concentrația de alcool în sânge urmând a depăși valoarea de 2 la mie. Tânărul nu deține permis de conducere, el declarând că are un permis obținut în străinătate, pe care însă nu l-a putut prezenta. El nu purta cască de protecție și conducea un moped neînregistrat. Având în vedere modificările aduse de anul trecut Codului Rutier, tânărul de 28 de ani va avea răspunderea penală pe care ar fi avut-o și șoferul unui autoturism. El va fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și probabil și pentru conducere fără permis. Pentru conducerea unei moped este nevoie de permis special, categoria AM, sau orice altă categorie superioară de permis.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a opinat totuși că nu se impune prezentarea acestuia în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul de 28 de ani care a provocat accidentul lucra în străinătate și venise acasă pentru a-și îngropa fratele în vârstă de 34 de ani, dus pe ultimul drum cu o zi înainte de accident. El a justificat faptul că a condus beat prin tragedia familiei sale, la începutul acestui an, în ianuarie, decedând și mama sa.



Recomandări