Un miracol în cetatea Sighișoarei

Frumoasă mai este în miez de vară cetatea Sighișoarei – cea împietrită în Evul Mediu – cu turnurile ei, cu muzeele ei, cu hanurile și cârciumile ei, care adună turiști din țară și din vastele ținuturi ale Străineziei… Se simte că nemții au plecat ei de ceva vreme dintre ziduri, dar și-au lăsat o amprentă care nu se șterge cu una, cu două. O amprentă din care s-ar mai putea inspira și edilii suceveni, când – cum se mai întâmplă – rămân în pană de inspirație citadină.
Sighișoara cea medievală a păstrat din vechimea din care coboară nu doar legendele și umbrele meșteșugarilor și ale cavalerilor. Ci și calitatea de a fi un mediu propice producerii de miracole. Iar eu, umilul vostru servitor Narcis Sireteanu, tocmai despre un astfel de miracol o să vă povestesc în cele ce urmează.
Atât de vrăjit a fost de acest loc – Sighișoara – un american get-beget, că a ajuns aici ca turist și n-a mai vrut să plece. Americanul are toate atributele unui american care se respectă: e putred de bogat, e avocat tobă de carte, mai e și evreu. Numără acum 86 de ani, dar vârsta nu-i stânjenește sprinteneala. Se ține la fel de bine ca cetatea unde s-a stabilit. Și s-a instalat de-un timp, confortabil și romantic, în conacul pe care l-a cumpărat. Mai are și-un nume care trimite la frumusețea naturii: David Blum. Blum, adică floare, în germană.
Într-o zi, pe când hălăduia încântat prin preajma cetății, avocatul american sprinten a găsit scâncind un bebeluș fără membre. Fusese abandonat să moară. Milos, David Blum l-a cules ca pe o floare, l-a luat cu el și s-a intereresat și de alți copii fără noroc, părăsiți pe la răspântii. I-a adunat pe toți, a făcut rost de bani, atrăgându-i cine știe de pe unde, și le-a ridicat un sălaș acestor nefericiți. Un sălaș unde sunt îngrijiți și educați. Un sălaș în care li se prepară un viitor.
E sau nu asta o minune, într-o țară unde din spitale li se fură hrana bolnavilor?