Un minut cu Johnny Depp



Johnny Depp este de părere că personajul lui din filmul „Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street” a fost „perceput groaznic de greșit” și spune că s-a simțit “un idiot total” în timp ce filma scenele muzicale, potrivit Hello Magazine.
Hello Magazine: S-a născut o adevărată legendă potrivit căreia personajul pe care îl interpretezi este unul real. Te-ai folosit de aceste idei?
Johnny Depp: Am citit toate chestiile alea și o parte din mine și-a dorit ca el să fi existat în realitate. Ceva de genul: “Te rog, fă ca el să fie real, mi-ar plăcea asta”. Însă nu este cazul. De fapt, personajul s-a născut din conversația cu regizorul Tim Burton.
HM: Cum ai ajuns să compui imaginea lui Sweeney?
JD: A fost o adevărată provocare. Tim mi-a spus că acesta trebuie să devină un simbol și am început să mă gândesc la acele imagini puternice precum Peter Lorre din “Dragoste nebună” sau la monstrul interpetat de Boris Karloff.
HM: Cum te-ai simțit atunci când Tim a vorbit prima dată despre posibilitatea de a cânta în acest film?
JD: Știam că nu sunt chiar afon pentru că eu cânt la chitară, dar nu știam dacă voi fi capabil să cânt cu adevărat. Când am vorbit prima dată despre acest lucru, am spus „Lasă-mă să încerc. Lasă-mă să aflu dacă pot, îți voi trimite ceva și vei vedea ce simți”. I-am trimis „My Friends”.
HM: După ce a fost înregistrată coloana sonoră obișnuiai să cânți live, împreună cu tine, în timp ce era filmată scena?
JD: Din nefericire, da. Nu știu cum fac alții, pentru că eu nu am făcut niciodată chestia asta. Dar m-am gândit că, dacă doar mimez, se va vedea pe peliculă. Și am simțit că, într-un fel aș fi făcut ceva fals, la un anumit nivel, și nu m-aș mai fi simțit implicat. Uneori a fost groaznic. Bietul om trebuie să cânte, camerele sunt la câțiva centimetri distanță și te chinui și te simți ca un idiot total. Dar acest lucru a fost unul necesar…
HM: Sweeney Todd este un personaj foarte sumbru, dar are și momente de umor și patos, nu-i așa?
JD: Este perceput greșit! Este perceput groaznic de greșit pentru că, de fapt, este un tip dulce. De fapt a murit odată cu soția sa. Singurul motiv pentru care mai respiră este pentru că vrea să se răzbune.