Ca-n Vestul Sălbatic

Un minor și bunicul lui, legați în propria casă de tâlhari

Un bătrân în vârstă de 85 de ani și nepotul acestuia, de doar 17 ani, au trecut printr-o experiență terifiantă zilele trecute, după ce, în toiul nopții, au fost atacați în propria casă de mai mulți indivizi care i-au legat fedeleș și i-au tâlhărit.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, toată povestea s-a petrecut în Sâmbăta Paștelui, la Zamostea.
În jurul orei 2.10, persoane necunoscute au intrat în locuința lui Constantin Enache, l-au legat de mâini și de picioare pe bătrân, după care l-au amenințat cu moartea să le spună unde își ține economiile.
De același tratament a avut parte și nepotul bătrânului, un adolescent în vârstă de 17 ani, însă acesta, profitând de faptul că autorii erau într-o altă cameră și scotoceau după bani, a reușit să se dezlege și să fugă la vecini.
Alertată de minor, o femeie care locuiește în apropiere s-a dus la casa bătrânului și l-a găsit pe acesta legat și lovit.
Tâlharii dispăruseră între timp, după ce au găsit în casa octogenarului suma de 800 de lei.
Constantin Enache a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial și traumatism toracic, bătrânul fiind internat pentru a continuarea investigațiilor medicale.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Un bărbat și-a lovit vecinul cu scaunul în cap. Victima a murit din cauza rănilor, iar agresorul a făcut infarct și și-a găsit sfârșitul

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit