Pericol public

Un minor la volan a gonit cu poliția după el până ce a intrat cu mașina în gardul unei case

Un minor la volan a gonit cu poliția după el până ce a intrat cu mașina în gardul unei case
Un minor la volan a gonit cu poliția după el până ce a intrat cu mașina în gardul unei case

Un echipaj de poliție de la Secția Rurală Șcheia, care acționa duminică după-amiază pe raza satului Zaharești, comuna Stroiești, a efectuat semnal de oprire unui autoturism VW în care a observat doi tineri care păreau a fi minori.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor regulamentare acustice și luminoase ale poliției, astfel că s-a plecat în urmărire.
Tânărul de la volan s-a deplasat pe drumul județean din Stroiești, după care a încercat să-și piardă urma pe un drum pietruit secundar. Pe acest drum pietruit, într-un viraj la dreapta, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina intrând în gardul împrejmuitor al unei locuințe din Zaharești.
Echipajul de poliție venit imediat din urmă a constatat în primă fază că cei doi tineri din interior nu acuză leziuni, rezultând doar avarii la mașină și la gard.
În scurt timp s-a stabilit că ”șoferul” este un localnic în vârstă de 17 ani, evident fără permis de conducere, însoțit de un băiat de 16 ani.
Minorul a recunoscut că s-a ”speriat” de poliție și a încercat să fugă.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital