Un minor care se deplasa pe role a fost accidentat grav de un autoturism



Un minor în vârstă de 13 ani, din municipiul Câmpulung-Moldovenesc, care se deplasa pe role, a fost accidentat grav de un autoturism. Evenimentul rutier a avut loc joi seară, pe strada 22 Decembrie din municipiul de reședință al victimei.
Conducătorul auto, Constantin M., de 29 de ani, localnic, a efectuat manevra de depășire a două autovehicule care erau oprite, moment în care l-a acroșat pe minorul M.C., care se deplasa pe role, în aceeași direcție, pe partea stângă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului care necesită peste 30 zile de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.