Un ministru de interne pe dinafară

Nu-s cine știe ce patriot, exagerând puțin aș spune că patria mea e întreg sistemul planetar, dar e o nedreptate strigătoare la cer faptul că parizienii le spun „români” tuturor junilor hoți și escroci de inspirație romă, care au înspăimântat Parisul.
Mai ciudat e că tonul nu a pornit de la un fitecine, ci de la o persoană oficială, a cărei funcție ar trebui să-i trieze cuvintele, e vorba de ministrul lor de Interne, un domn pe nume Claude Gueant, cu accent ascuțit pe ultimul „e”. Un ministru de Interne care, se vede, e cam pe dinafară.
Nu-ți trebuie multă cultură generală ca să știi că nu toți găinarii din Paris și din Franța, în general, sunt români, nici nu ar avea cum să fie. De exemplu, una dintre bandele cele mai înfricoșătoare de infractori minori care operează pe acolo e manageriată de un bosniac, Hamidovici, care tot român e socotit în notele oficiale.
Se vede că nimic nu e mai comod decât să îi bagi pe toți în aceeași oală. Privind mai în profunzime, și legile lor sunt strâmbe rău, una interzicând de pildă expulzarea minorilor în țările lor de baștină.
Și uite-așa, neamul nostru a mai primit o etichetă pe care nu o merită. Sunt de acord că o parte importantă de vină au și cei care au impus ca în loc de „țigan” să se spună „rom”, de unde, prin deducție, reiese că România e țara de unde romii sunt livrați lumii întregi.
Dar francezii știu să facă diferența. Ei știu de Cioran, de Eugen Ionesco, de Brâncuși, de Tristan Tzara, de regizorii Cristian Mungiu și Corneliu Porumboiu. Fiind o nație de cititori, în biblioteca unor francezi am găsit de exemplu cărți traduse în franceză de-ale actualilor autori români Florin Lăzărescu și Florina Ilis. Mă tem așadar că ei intenționat persistă în generalizarea lor nedreaptă.
Ceea ce mă supără e că, dintr-o simplă mișcare a buzelor, miile de intelectuali – medici, scriitori, ingineri – care muncesc onest în țara lor sunt ignorați, de parcă nici nu ar exista.
Și nu e drept. Nu e drept deloc.